Primarul din New Orleans a ieşit din carantină şi a putut astfel să părăsească statul chinez

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul oraşului american New Orleans, din statul Lousiana, Ray Nagin, a părăsit miercuri China, unde se afla în carantină de duminică, într-un hotel din Shanghai, a declarat joi purtătorul său de cuvânt, citat de AFP.

Primarul, soţia sa şi garda lor de corp au fost izolaţi în hotel după ce au călătorit într-un avion în care s-a aflat un pasager suspect de contaminare cu virusul gripei porcine.

Oficialul american a putut părăsi China miercuri seară, în direcţia Sydney, o nouă etapă în turneul său de zece zile în regiunea Asia-Pacific pentru promovarea oraşului New Orleans, a precizat sursa citată.

În China, deşi repausul său forţat a impus anularea mai multor întâlniri şi acest lucru l-a decepţionat, "primarul a spus că înţelege decizia autorităţilor chineze şi că a fost tratat cu cel mai mare respect", a subliniat purtătorul de cuvânt, informează Agerpres.

Ray Nagin intenţiona să părăsească Shanghaiul, marea metropolă din estul Chinei, marţi seară.

China, care este acuzată de celelalte state că face exces de zel în măsurile de prevenire, a anunţat marţi că a înregistrat un număr total de 100 de cazuri confirmate de contaminare cu virusul A/H1N1, însă niciunul mortal, notează AFP.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite