Primarul suspendat al Craiovei, Antonie Solomon, află luni rezultatul recursului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Solomon arestat
Solomon arestat

Recursul primarului suspendat al Craiovei, Antonie Solomon, privind eliberarea sa de sub control judiciar, se judecă luni, potrivit Curţii de Apel Piteşti.

Recursul va avea loc cu o zi înainte de primul termen al judecării pe fond a dosarului de corupţie în care a fost arestat preventiv Solomon, programat pe 13 aprilie, la Tribunalul Argeş. Tribunalul Argeş a respins pe 7 aprilie, ca neîntemeiată, noua cerere de eliberare sub control judiciar formulată de Antonie Solomon.

În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată, în stare de libertate, omul de afaceri piteştean Cornel Penescu, fostul administrator al firmei PIC, Gheorghiţă Pieca şi directorul magazinului PIC din Craiova, Dragoş George Stancu.

Primarul Craiovei a fost reţinut la 2 martie de procurorii DNA, iar la 3 martie, Tribunalul Argeş a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. Procurorii DNA au dispus, pe 19 martie, trimiterea în judecată a lui Antonie Solomon pentru infracţiunile de luare de mită în formă continuată şi fals intelectual săvârşit în legătură directă cu o infracţiune de corupţie.

Tribunalul Argeş a constatat, pe 22 martie, legalitatea arestării preventive a lui Antonie Solomon, trimis în judecată pentru fapte de corupţie şi a decis menţinerea măsurii pentru încă 60 de zile, măsura fiind confirmată de Curtea de Apel Piteşti.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite