Primăria va evacua locuinţele ocupate abuziv

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hunedoara. În ultimii 7 ani, pe liste s-au înscris peste 1.000 de hunedoreni care nu au o casă.

Primăria Hunedoara a adoptat un proiect de hotărâre pentru evacuarea persoanelor care ocupă abuziv locuinţele din fondul locativ de stat. Autorităţile locale susţin că, în zilele următoare Compartimentul pentru Relaţia cu Asociaţiile de Proprietari din cadrul Primăriei va face controale pentru a depista toate cazurile celor care au ocupat imobile abuziv, iar unele dintre acestea vor fi folosite ca locuinţe sociale.

„Deocamdată ştim sigur că există patru sau cinci cazuri, însă, fără îndoială, numărul acestora este mult mai mare. Vom afla exact câte evacuări vom avea de făcut, în urma controalelor care vor începe în perioada imediat următoare”, a declarat consilierul primarului, Monica Rada. În Hunedoara există două tipuri de apartamente care fac parte din fondul locativ de stat: peste 360 de locuinţe sociale şi 560 de apartamente convenabile, în care hunedorenii stau cu chirie.

Aşteaptă de şapte ani

Pe listele de aşteptare pentru o locuinţă s-au înscris nu mai puţin de 1.000 de persoane, aproape triplu faţă de numărul apartamentelor sociale de care dispune Primăria. Mai mult, unele cereri au fost depuse cu mai bine de 6 sau chiar 7 ani în urmă, însă autorităţile nu au reuşit nici până acum să găsească o soluţie.

„Numărul de apartamente a rămas acelaşi, în condiţiile în care în ultimii 20 de ani s-a construit foarte puţin, iar numărul cererilor a crescut de la un an la altul. Acesta este şi motivul pentru care vom evacua persoanele care ocupă imobile abuziv, iar locuinţele vor fi puse la dispoziţia celor care se încadrează în criteriile sociale”, a  spus Alin Boldor, referent în cadrul Compartimentului pentru Relaţia cu Asociaţiile de Proprietari. Şansele cele mai mari pentru obţinerea unui apartament social le au persoanele cu domiciliul în Hunedoara, căsătorite şi care au copii.

În ultimii ani, la Hunedoara nu s-au construit decât două blocuri ANL. Primul dintre acestea, compus din 48 de apartamente, a fost dat în folosinţă în 2007, iar cel de-al doilea, cu 60 de apartamente, a devenit funcţional anul trecut, în luna aprilie.

Avantaj
Hunedorenii căsătoriţi şi cu copii au şanse mai mari în a obţine locuinţe

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite