Primăria asfaltează aleile şi plombează bulevardele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Furnizorii de servicii au ca termen anul 2010 pentru terminarea lucrărilor

Primăria Slatina nu mai vrea să repete scenariul din anii trecuţi, când după asfaltarea unei străzi, veneau furnizorii de servicii şi stricau asfaltul proaspăt turnat. Edilii au hotărât ca în acestă primăvară să nu se mai facă nici o asfaltare pe străzile principale din oraş, până ce Distrigaz-ul, societatea de apă şi CEZ-ul nu îşi termină lucrările de reabilitare a reţelelor şi dau semnătură că nu vor mai strica asfaltul.

„Anul acesta nu se vor face asfaltări pentru că le-am dat termen furnizorilor de servicii să refacă reţelele ca să nu mai strice după aceea asfaltul“, a explicat Minel Prina, administrator public din cadrul Primăriei Slatina. Aşa că pe străzile principale se vor astupa numai gropile, pentru plombare primăria cheltuind 300.000 de lei.

Străzile Victoriei şi Trandafirilor, în plină înfrumuseţare

În cartiere însă se fac de zor asfaltări, se amenajează locuri de parcare, ronduri de flori şi se înlocuiesc reţelele de apă şi gaz. Cei mai fericiţi sunt locuitorii de pe străzile Trandafirilor şi Victoriei unde lucrările sunt în plină desfăşurare. Chiar dacă muncitorii şi zgomotul utilajelor îi deranjează de dimineaţa şi până seara, oamenii aşteptă să vadă rezultatul final.
„Sper să se termine mai repede. Nu am unde să îmi las maşina, iar dacă vin mai devreme de la serviciu nu pot să odihnesc de zgomot. Cred însă că o să arate foarte bine când o să termine“, a spus Marius Nicolae (39 de ani), de pe strada Victoriei.

Lucrările de amenajare a acestor artere au costat municipalitatea peste 5.500.000 de lei. Lucrări de modernizare vor fi şi în cartierul Steaua, dar şi în spaţiile verzi de pe Bulevardul A.I. Cuza.

Se schimbă reţeaua de gaze de pe AI Cuza

Slătinenii se plâng însă de gropile de pe bulevadele principale. „Este bine că amenajează cartierele, dar nu trebuie să uite de străzile mari, unde ne rupem maşinile zilnic. Nu prea e normal să fie gropi pe bulervard şi asfalt proaspăt pe străduţe“, este de părere Mihai Opriţa (42 de ani). Până în 2010 însă, pe Bulevardul A.I. Cuza, Primăria Slatina nu va face nicio lucrare. „Aici vor fi spargeri la reţeaua de gaze şi ne-au promis că până în 2010 Distrigaz termină de înlocuit sistemul. Numai după aceea vom putea amenaja şi noi“, a explicat Prina.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite