Baia Mare; Primăria angajează pentru două luni, 40 de şomeri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Baia Mare; Primăria angajează pentru două luni, 40 de şomeri
Baia Mare; Primăria angajează pentru două luni, 40 de şomeri

Aproximativ 40 de şomeri din municipiu urmează să fie angajaţi începând din acestă lună, în cadrul Primăriei Baia Mare.

Decizia aparţine consilierilor locali, care în urmă cu câteva zile au aprobat semnarea unui contract între Serviciul Public Ambient Urban şi Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Maramureş. Şomerii vor fi angajaţi, pe o perioadă determinată, de două luni, pentru a efectua diverse activităţi în folosul comunităţii: pe sectorul de curăţenie, întreţinere spaţii verzi şi deszăpezire. Potrivit contractului dintre cele două înstituţii, salariul persoanalului angajat, precum şi obligaţiile aferente fondului de salarii va fi calculat la valoarea indicatorului social de referinţă. Astfel, salariul alocat pentru fiecare angajat a fost stabilit la 500 lei, sumă suportată integral de AJOFM. Odată cu angajarea celor 40 de şomeri, vor fi majorate, în mod corespunzător bugetul de venituri şi cheltuieli al Serviciului Public Ambient Urban cu suma de 10.207 lei.


 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite