Doar 15 dosare depuse pentru „Prima Casă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doar 15 dosare depuse pentru „Prima Casă“
Doar 15 dosare depuse pentru „Prima Casă“

Deşi sute de gorjeni au cerut informaţii despre credite, puţini s-au încadrat cerinţelor băncilor

Programul „Prima Casă“ este dedicat persoanelor care nu au deţinut şi nu deţin o proprietate. Declaraţia pe propria răspundere prin care admiţi că nu deţii nicio proprietate este cerută de toate băncile. Avantajul acestui credit este că o familie poate cumula veniturile pentru a ajunge la o sumă care să permită achiziţionarea unei  case. Bineînţeles că toate angajamentele cu alte bănci sunt taxate.  Întrebaţi pe stradă despre acest program, oamenii spun că salariile prea mici nu le permit nici acest credit.

Aşteaptă evaluarea dosarului

BRD este singura bancă unde au fost depuse, până acum, un număr de 15 dosare. Reprezentanţii CEC au declarat că de la demararea programului şi până acum s-au interesat peste 150 de persoane, însă nu au fost depuse dosare. Reprezentanţii Băncii Comerciale Române nu au răspuns solicitării ziarului nostru. La BRD însă, 15 persoane au depus documentaţia şi aşteaptă răspunsul fondului de garantare privind finanţarea. CEC oferă numai  credite în lei, iar BRD în euro. „Până acum s-au interesat cam 190 de persoane, dar nu au fost depuse dosare. Cred că au fost 7-8 situaţii în care s-au încadrat. Trebuie să ai un salariu de cel puţin 20 de milioane ca să iei o sumă bună“, a spus un reprezentant CEC.

Victor Troacă, directorul sucursalei BRD Târgu-Jiu, a declarat că 15 persoane urmează să primească finanţare pentru casă. „S-au interesat aproximativ 150 de persoane şi avem 15 dosare în lucru, sume cuprinse între 30.000 şi 60.000 de euro“, a spus acesta. La BRD, poţi aspira la un credit de 30.000 de euro numai cu un salariu minim de 400 de euro. În acest caz dobânda va fi în jurul a 175 de euro pe 30 de ani. Pentru suma maximă, 60.000 de euro, salariul trebuie să treacă de 700 de euro, iar rata va fi de peste 300 de euro.

Bine de ştiut

La orice bancă se va plăti un procent de 5 % din suma solicitată. Foarte important este găsirea casei pe care vrei să o cumperi. Precontractul încheiat cu proprietarul face parte din dosar. Interesant este că aici intervine o firmă evaluatoare, agreată de bancă. Aşadar, în situaţia în care un gorjean solicită un credit de 2 miliarde pe o anumită casă, firma va evalua imobilul, iar diferenţele vor fi plătite de cumpărător. Pentru serviciile sale, firma este plătită cu aproape 100 de euro.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite