Prigoană vrea să crească fermitatea poliţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentarul Silviu Prigoană vrea să crească fermitatea poliţiei, la fel ca în Statele Unite ale Americii.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul-şef Christian Ciocan, Prigoană intenţiona încă de la sfârşitul anului trecut să schimbe ceva în poliţie. Azi, i-a transmis, spre consultare, două proiecte de modificare a unor Legi. Unul dintre acesta se referă la obligativitatea acţionării fermităţii poliţiştilor în timpul intervenţiilor, la fel ca cei din SUA.

Prin cel de-al doilea proiect, vrea ca distincţia dintre Poliţia Naţională şi Poliţia Comunitară să fie bine delimitată. Astfel, Prigoană va propune, în Parlament, un proiect legislativ, potrivit căruia, numele Poliţiei Comunitare să fie schimbat cu "Garda Primăriei".

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite