Slatina: Zeci de copii s-au întrecut în acrobaţii la Cupa Prieteniei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Slatina: Zeci de copii s-au întrecut în acrobaţii la Cupa Prieteniei
Slatina: Zeci de copii s-au întrecut în acrobaţii la Cupa Prieteniei

Sportivi din opt oraşe au participat la un concurs de gimnastică aerobică

Sala de festivităţi a Colegiului Naţional Vocaţional Nicolae Titulescu din Slatina a fost neîncăpătoare pentru zecile de părinţi şi copii de toate vârstele care au participat la Concursul Interjudeţean de Gimnastică Aerobică „Cupa Prieteniei“. Preşcolari şi şcolari din judeţele Olt, Dolj, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi şi Argeş au dansat şi au făcut acrobaţii pentru a impresiona juriul celei de-a VI-a ediţii a competiţiei sportive. „Am venit cu nepoţica mea să o susţin. E primul concurs de o asemenea anvergură la care participă şi e foarte emoţionată. Îmi place foarte mult să mă uit la cei mici, cât de bine se mişcă, sunt foarte talentaţi. Mă uit şi la nepoţica mea şi nu-mi vine să cred ce face. Sunt mândră de ea“, a spus Elena Pârvu, 59 ani, pensionară, din Slatina.

Micii sportivi şi-au învins emoţiile

Micii artişti au urcat pe scenă plini de emoţii, însă încurajările persoanelor dragi din public i-au făcut să uite de ele. „Este pentru prima oară când particip la un concurs şi mi-a fost frică. Am avut emoţii, dar mi-au trecut când i-am văzut pe colegii mei. A fost bine şi mi-a ieşit totul exact ca la repetiţii“, a spus Ioana Doican, 8 ani, din Craiova.

La sfârşitul reprezentaţiei, cei mai emotivi au început să plângă, convinşi fiind că nu au executat cum trebuie toţi paşii. În amfiteatrul colegiului slătinean răsunau strigătele copiilor, făcându-i astfel curioşi şi pe oamenii care treceau prin zonă. „Mă bucur că am venit pentru că mi-a plăcut ce am văzut. Jos pălăria pentru aceşti copii!“, a spus Mădălina Gheorghe, 38 ani, din Slatina.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite