Preşedintele Senatului: Acest Caritas al diplomelor trebuie să înceteze dar studenţii nu trebuie penalizaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Senatului: Acest Caritas al diplomelor trebuie să înceteze dar studenţii nu trebuie penalizaţi
Preşedintele Senatului: Acest Caritas al diplomelor trebuie să înceteze dar studenţii nu trebuie penalizaţi

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, s-a arătat astăzi de partea doamnei Andronescu în ceea ce priveşte continuarea anchetei în jurul diplomelor obţinute de la Universitatea "Spiru Haret" însă a dorit să precizeze că studenţii nu trebuie să fie penalizaţi în urma acestui scandal.

Mai citeşte şi:
Băsescu: Aceleaşi hibe pe care le are sistemul privat, le are şi cel de stat

"Este clar că asistăm la o situaţie complet inacceptabilă. Asistăm la o creştere exponenţială a studenţilor care au obţinut diplome de la Universitatea Spiru Haret. Acest Caritas al diplomelor trebuie să înceteze. Doamna ministru are întreg sprijinul meu pentru a continua ancheta"
, a declarat Mircea Geoană.

Ca şi alte figuri politice ale momentului, Geoană şi-a exprimat opinia în favoarea absolvenţilor facultăţilor din cadrul Universităţii Spiru Haret.

"Consider totuşi că studenţii nu trebuie să fie penalizaţi. Diplomele acestora trebuie să fie considerate legale. Excepţie vor face cazurile în care va putea fi demonstrat contrariul", a adăugat preşedintele Senatului.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite