Prefectura Suceava cere ucrainenilor acces la cărţile funciare din arhivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

vecin. Aceasta, spune Onofrei, deoarece localnicii au apelat la instituţia prefectului, sesizând că pentru localităţile din zona de graniţă nu există documente şi astfel nu pot dovedi,

vecin. Aceasta, spune Onofrei, deoarece localnicii au apelat la instituţia prefectului, sesizând că pentru localităţile din zona de graniţă nu există documente şi astfel nu pot dovedi, conform legislaţiei în vigoare, că au deţinut terenuri.
Autorităţile din Cernăuţi se lasă greu
Potrivit prefectului de Suceava, au mai existat încercări de a obţine documente de la arhivele din Cernăuţi, însă autorităţile ucrainene au refuzat să coopereze "de frică să nu existe revendicări de suprafeţe de pe teritoriul Ucrainei". Orest Onofrei a dat ca exemplu comuna Brodina, unde există aproximativ 500 de persoane care au martori să confirme că au avut suprafeţe de teren în zonă, dar nu pot obţine documentele de la arhivele din Cernăuţi pentru a-şi completa dosarele de restituire.Prefectul de Suceava promite că va iniţia un demers comun, împreună cu Consulatul României din Cernăuţi, pentru că doar la un anumit nivel al autorităţilor se poate rezolva problema.
În opinia sa, doar o întâlnire bilaterală pe această temă ar putea crea facilităţi în finalizarea retrocedărilor în zona de graniţă, precizând că autorităţile sucevene nu doresc, în acest moment, din cărţile funciare de la Cernăuţi decât evidenţa suprafeţelor de teren de pe teritoriul românesc. Totodată, prefectul de Suceava a spus că şi în cazul Fondului Bisericesc Ortodox din Bucovina va fi nevoie de situaţia terenurilor ce se află înscrisă în documentele funciare din arhiva de la Cernăuţi.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite