Povestea ultimei poezii a lui Adrian Păunescu

Familia poetului Adrian Păunescu

Andrei Păunescu, fiul regretatului poet, a rememorat, pe blogul personal, momentele în care Adrian Păunescu i-a dictat ultima poezie scrisă de el.

„Pe la ora 16.30, mi-a spus să iau o hârtie, să facem sumarul pentru emisiunea sa dela Radio Reşiţa. Mi-a spus să-i fac propuneri de piese, dar, înainte de toate, văzându-mă cum îi stau în faţă, pe scaunul de lângă pat, cu pixul şi hârtia gata de scris, mi-a spus: „Hai să-ţi dictez două strofe, trei!” şi a şi început, ca niciodată de rar, să spună versuri: „De-aicea, de pe patul de spital...”

Mi-a dictat cele şase strofe în 35 de minute, cu pauze lungi. Mult timp, faţă de viteza cu care scria altădată. La ultima strofă, mi-a cerut părerea, dacă să spună „pâine şi dreptate” sau „minima dreptate”. I-am spus că mi se pare mai bine „minima dreptate” şi mi-a dat credit.

În alte dăţi, dacă îi spuneam că o variantă e mai slabă decât alta, lua partea propriului vers care nu convinsese şi îl alegea ostentativ, din solidaritate cu posibilele puncte mai slabe ale operei sale, neacceptând că poate scrie uneori mai bine, alteori mai puţin bine.

I-am propus să şi înregistrăm audio-video poezia, ca să o dau în emisiunea mea de marţi şi să o trimit şi la Radio Reşiţa şi Radio Craiova. Deşi stătea în pat, pe partea stângă, a luat o atitudine ca de soldat în exerciţiul funcţiunii, s-a aşezat mai bine în cotul stâng şi a recitat.

La ultima strofă, a ezitat. A simţit că, la penultimul vers, lipsesc nişte silabe („Dă-mi, Doamne, încă nişte ani”). Mi-a spus: „Să nu creadă cineva că, dacă sunt în spital, mi-am pierdut şi minţile. Să refacem.” A adăugat cuvântul „viaţă” pe care l-am pus la locul său în vers („Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani”), apoi a considerat poezia gata şi a reînregistrat audio ultima strofă, urmând ca eu să fac modificarea la studio”, a scris Andrei Păunescu pe blog.