Postul costă scump

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pateul vegetal este cel mai ieftin produs de post

Caşcaval, pateu, măsline, lapte, maioneză, salate, şniţele, băuturi, deserturi şi toate de post. Magazinele mari pun la dispoziţia credincioşilor raioane întregi cu produse de post, pentru care, ce-i drept, aceştia trebuie să bage mâna adânc în buzunar.
Mulţi dintre clienţi spun că nu pot ţine post în fiecare zi, toate produsele fiind scumpe. „De fiecare dată am încercat să ţin tot postul, dar mă costă prea mult. Nu aş putea mânca numai pateu, care e cel mai ieftin, în fiecare zi. Nici o ciorbă de urzici nu ne mai permitem, sunt prea scumpe. Dacă mănânc numai miercurea şi vinerea de post e mai bine, şi mai uşor la buzunar“, a spus Viorel Matei.
Reprezentanţii magazinelor spun însă că vânzarea produselor de post merge bine. „Am pus la dispoziţia clienţilor o gamă variată de produse pentru post. Pateul, caşcavalul, măslinele, halvaua, salatele gata preparate sunt numai câteva dintre cele pe care le avem în magazin. Da, putem spune că se vând bine toate aceste produse“, ne-a spus astăzi Simona Neagu, managerul magazinului „Ethos“.
Meniu variat, dar degeaba
Clienţii se plâng de preţurile cam piperate, dar se bucură că acum pot varia meniul. „Atunci când eram tânără mâncam numai varză, fasole şi cartofi în perioada postului. Acum găsesc în magazine până şi mezeluri şi dulciuri de post. Dar, din pensia mea mică, nu-mi permit să-mi cumpăr tot ceea ce mi-aş dori. Legumele de sezon sunt şi ele foarte scumpe. Pateul vegetal e cel mai ieftin şi mi-l permit“, a spus Maria Popescu, de 68 de ani, din Slatina. În supermarketuri clienţii pot găsi şi mâncare de post gata preparată.
Şniţelele din soia, salata de vinete cu maioneză de post, cea orientală de cartofi sau a la rousse sunt numai câteva dintre specialităţile care se găsesc în magazine. Preţurile acestor produse pornesc de la 17 lei kilogramul şi ajung până la 25 lei. „Am vândut destul de bine specialităţile de post. Am putea spune că s-au vândut la fel de bine ca şi celelalte produse. Acum suntem la al doilea vas cu salată orientală, primul s-a dat numaidecât“, a precizat vânzătoarea de la raionul cu specialităţile de post.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite