Porcul de Crăciun este vedetă în piaţa Alexandru cel Bun

Cei mai mulţi muşterii caută pulpă de porc şi mezeluri la preţuri cât mai mici.

Magazinele cu carne din Piaţa Alexandru gem de clienţi de la primele ore ale dimineţii. Muşteriii vin, cântăresc din ochi hălcile de carne şi optează pentru cele mai apetisante dintre ele. „Vreau să fac nişte cârnăciori, o salată boeuf şi nişte friptură pentru masa de Crăciun. O să iau vreu 10 kile, să-mi ajungă până la anul”, povesteşte Elisabeta Radu, o pensionară cu chef de vorbă, în ciuda temperaturilor scăzute de afară. Rândul de clienţi nu se subţiază niciun moment. Toată lumea se tocmeşte, socoteşte şi se pune bine cu vânzătoarea, pentru a primi bucata de carne dorită. Uşa carmangeriei se deschide şi închide la fiecare câteva secunde, căci coada merge destul de repede. „Avem vânzări mari, acum toată lumea îşi face provizii. Cel mai bine se dă pulpa de porc dintre toate produsele”, spune grăbită una din vânzătoare, pentru a nu-şi neglija clienţii. Vrafuri de cotlet, fleici, costiţă, ficat şi kilometri de maţe pentru cârnaţi dispar ca prin minune de pe rafturile stivuite cu carnea porcilor sacrificaţi pentru belşugul mesei de Crăciun. Nu toţi clienţii sunt însă încântaţi de preţurile şi de aspectul porcilor din galantare. „Cred că o să iau porc de la ţară. Nu-mi place cum arată carnea din magazinele noastre. Nu cred că este sigură”, mai spune pensionara Elisabeta Radu, de la care am aflat între timp cât de greu se trăia înainte de ‘89. „Eu am crescut un purcel la ţară cu ai mei, căci are carne mai fragedă şi mai sănătoasă decât găseşti în magazine”, spune Grişa, un poliţist comunitar care a fugit de aparatul de fotografiat, de frică să nu-l vadă superiorii în ziar. Prezenţa dioxinei, atât de mediatizată în ultimele zile, este departe de grijile ieşenilor. Ei se arată preocupaţi să-şi facă cumpărăturile mai devreme pentru a evita aglomeraţia, dar şi scumpirea preţurilor. „Dom-le, ceva o fi adevărat. Mai multe nu ştiu să vă zic, am văzut şi eu la televizor că există dioxină, dar oricum nu cumpăr, că am purcel de 70 de kilograme”, mai spune Grişa, vădit încurcat de întrebarea cât de periculoasă este dioxina. Mirosul greu lăsat în magazin de sutele de kilograme de carne au fost pe placul unui singur muşteriu. Un câine comunitar căruia i se văd coastele de slab ce este a ronţăit, fără griji, minute bune, un ciolan căpătat de la un cumpărător milos.