Pompierii au autospeciale vechi şi pun bani din buzunar să le repare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru din cinci maşini de intervenţie au o vechime de peste 20 de ani, numai bune de casat. De multe ori, timpul de reacţie al pompierilor ploieşteni la apelurile de urgenţă creşte din cauza tehnicii vechi din dotare.

Una dintre instituţiile vitale pentru siguranţa cetăţenilor, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Şerban Cantacuzino”, nu se poate baza pe o tehnică corespunzătoare în lupta cu focul. Conform evaluărilor, necesarul de maşini de intervenţie şi de transport pentru întreaga instituţie este de 157 de autovehicule, dar, în prezent, ISU are în dotare doar 103.

Cea mai mare problemă o reprezintă autospecialele de deplasare la incendiu. Din totalul de 56 de astfel de maşini, aproximativ 80% au o vechime de peste 20 de ani. Doar opt au mai puţin de cinci ani şi două mai puţin de doi ani. Cele mai multe sunt complet depăşite, iar întreţinerea lor este dificilă. Reparaţiile capitale şi cele mai deosebite se fac la societăţi specializate, dar cele curente la sediul unităţii.

Nu de puţine ori, lipsa fondurilor este o problemă majoră. „Uneori, angajaţii pun bani din buzunarul lor pentru reparaţii minore. Ulterior, când avem fondurile, îi iau înapoi”, spune comandantul ISU Prahova, colonelul Marian Burloi. Probleme sunt şi din cauza faptului că piesele de schimb sunt, uneori, slabe calitativ. Întreţinerea tehnicii de luptă costă lunar aproximativ 30.000 de lei.

Deplasare greoaie

Starea de uzură a parcului auto afectează calitatea muncii pompierilor. Autospecialele vechi au o capacitate de 9.000 de litri de apă şi pot avea oricând dificultăţi în a ajunge la destinaţie. Uneori, din cauza drumurilor greu accesibile, alteori pentru că au făcut o pană, sau pur şi simplu pentru că maşinile s-au defectat, unul dintre echipaje nu a ajuns la solicitant. Din acest motiv, două autospeciale pleacă concomitent la intervenţie. Aşa se face că, cel puţin una a ajuns de fiecare dată.

Din păcate, mai este mult până când situaţia se va îmbunătăţi semnificativ, în ciuda faptului că este în derulare un program de înlocuire a tehnicii din dotarea inspectoratelor de profil. Termenul de finalizare a fost stabilit pentru anul 2013. În cursul acestui an, Ministerului Internelor şi Reformei Administrative urma să achiziţioneze şi să trimită în teritoriu 100 de autospeciale noi şi performante, care costă aproximativ 300.000 de euro bucata. „La sediul unităţii din Ploieşti urmau să ajungă vreo trei, dar cine ştie dacă aşa va fi? Deocamdată nu se mai aude nimic. Cu criza asta, cred că nici la Bucureşti nu se ştie, încă, ce urmează”, mai spune colonelul Marian Burloi.

 Pompierii au de lucru

În cursul anului 2008, cadrele ISU Prahova au fost nevoite să intervină, numai pe segmentul de stingere a incendiilor, în peste 1.100 de situaţii de urgenţă. Este vorba despre 583 de incendii produse la gospodării ale populaţiei şi societăţi comerciale şi 523 de arderi necontrolate, respectiv incendii de vegetaţie uscată.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite