Poliţiştii comunitari ploieşteni au sărbătorit Revelionul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei care au asigurat ordinea publică la cumpăna dintre ani s-au pus pe distracţie. Pentru al treilea an consecutiv, a fost organizat Revelionul poliţiştilor comunitari. Este singurul oraş din ţară unde a avut loc o astfel de petrecere.

Aseară, care îmbrăcaţi la patru ace, care cu haine de stradă, abia ieşiţi din tură, agenţii s-au întâlnit la un restaurant de la marginea oraşului şi s-au pus pe chefuit. Au fost aproximativ 150 de bărbaţi şi femei purtători de uniforme, care au lăsat deoparte carneţelul cu procese verbale de constatare a contravenţiilor şi au dat un adevărat show.

Primarul Andrei Volosevici a fost cel care a deschis petrecerea urând „La mulţi ani!” celor prezenţi. Fără să mai piardă vremea, poliţiştii au pus sângele în mişcare cu un aperitiv şi au trecut pe ringul de dans. Muzica? De la sârbă până la hit-uri latino. A fost doar încălzirea pentru ce avea să urmeze după decernarea diplomelor speciale.

Laureaţii anului 2009

Prima surpriză pregătită de conducerea instituţiei a fost decernarea unor titluri onorifice pentru poliţiştii care au ieşit în evidenţă anul trecut. Unul a fost „cel mai bun şef”, altul cel mai sociabil coleg - şi a primit distincţia „Bufonul Biroului Relaţii cu Publicul”, iar un alt agent pur şi simplu nu ştie ce merite deosebite a avut de a primit diploma „Dracu’ ştie pentru ce i-o dăm”. „Cred că pentru că meritam şi eu o diplomă, poate d-asta”, a exclamat Sorin Otinolescu.

De departe, cel mai aplaudat poliţist comunitar a fost cel care a primit titlul de „Cel mai bun organizator al tragerilor de noapte”. În timp ce întreaga asistenţă se întreba de ce nu răspunde la apel, după câteva minute de aşteptare acesta şi-a făcut apariţia de la toaletă.

Perechi celebre

După o scurtă şedinţă foto cu primarul a debutat un concurs surpriză, dar foarte apreciat de petrecăreţi. Dintr-un bol de sticlă, câţiva poliţişti comunitari, pe de o parte, şi colege de serviciu şi ziariste, pe de alta, au tras bileţele împăturite cu atenţie, pe care erau scrise nume de personaje celebre. Aşa aveau să se formeze perechile pentru un concurs inedit de dans. Romeo a însoţit-o în ring pe Julieta, Eminescu pe Veronica Micle, Napoleon pe Josephine, Irinel Columbeanu pe Monica...

Juriul format ad-hoc şi avându-i în frunte pe primarul Andrei Volosevici şi comandantul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova, generalul Gheorghe Bragă, a decis ca participanţii să-şi demonstreze măiestria pe ritmuri disco şi populare tradiţionale. Totuşi, a fost atât de greu de luat o decizie încât după două piese solicitante a fost necesară o a treia, de departajare. „Încearcă jaga-jaga!” şi, până la urmă, vorba cântecului, cuplul Zeus şi Hera au fost cei care „nu s-au chinuit dejeaba”. Cei doi protagonişti de ocazie au primit diploma de „Cea mai amuzantă pereche”. Othello şi Desdemona şi Hitler şi Eva Braun au urcat şi ei pe podium.

Ritmuri populare

Poliţiştii au fost purtaţi la dans de o formaţie alcătuită din câţiva colegi de-ai lor şi de invitata specială, solista de muzică de petrecere Domnica Sorescu, singura prahoveancă distinsă cu trofeul Crizantema de Aur. Dar atmosfera s-a încins mai ceva ca într-o misiune urgentă când în scenă a intrat corul Fetelor de la Căpâlna în varianta comunitară - câteva femei pensionare, posesoare de legitimaţii de poliţişti voluntari, au cântat trei melodii populare consacrate. Îîntreaga asistenţă le-a acompaniat. La finalul recitalului, s-a deschis lista pentru concursul de Miss şi Mister, înscrierile făcându-se pe principiul „cine are sânge-n epoleţi”.

Regina balului

Patru dame bine, blonde, roşcate şi brunete, şi cinci distinşi domni din rândul agenţilor au avut curajul să treacă prin probele de concurs. Mai exact, au trecut în ritm de dans arăbesc pe sub panglica întinsă de doi colegi pe mijlocul ringului, au spus bancuri cu poliţişti comunitari şi au dat măsura talentului muzical fredonând la karaoke diverse şlagăre, de la „Drumurile noastre” până la „Sanie cu zurgălăi”. Mai talentaţi sau mai perseverenţi, concurenţii au scos-o la capăt care cum au putut. Unii prin forţe proprii, alţii ajutaţi de corul prietenilor de patrulă, ţinându-se cu degetele de nas ca să-şi dreagă vocea sau desculţi în lupta cu panglica, au încercat să pună mâna pe cununa cu lauri. Şi... surpriză totală! Miss Poliţia Comunitară Ploieşti, Laura Duţu! Mister Poliţia Comunitară Ploieşti, Petre Duţu! Nu, nu sunt soţ şi soţie, cum mulţi au crezut pe moment. Este doar o coincidenţă de nume. Sunt doi dintre mulţii agenţi colegi care astăzi sunt din nou pe stradă.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite