„Poliţist, adjectiv”, sau “conştiinţă, substantiv”

Filmul lui Corneliu Porumboiu, „Poliţist, adjectiv” a avut premierea romînească aseară, de la ora 22.00, la Cinema Republica.

În această seară, pelicula premiată cu premiul juriului şi premiul FIPRESCI la Cannes, va avea parte de o proiecţie de gală, la Sala Auditorium a Universităţii Babeş-Bolyai, începând cu 18.30.  Filmul a intrat şi în competiţia pentru Trofeul „Transilvania”, la TIFF.

Cristi e un poliţist de provincie, ce trăieşte o viaţă modestă, între biroul cu dulap de metal şi Pcul Pentium III, şedinţele (la care lipseşte) cu „Şefu” şi un caz ce-l preocupă de ceva timp: un licean consumator de haşiş.Timp de trei zile, îl filează pe tânărul Victor, dar şi pe prietenul acestuia, Alex, cel care a „sifonat” la Poliţie. Concluzia se conturează repede: Victor fumează jointuri în pauza mare, lângă o unitate militară din apropierea şcolii, şi niciun indiciu nu relevă faptul că tânărul ar distribui, la rândul lui, droguri.

În mintea lui Cristi se conturează, ca un bulgăre de zăpadă, un sentiment de vinovăţie, gândindu-se tot mai serios că, prin organizarea unui flagrant, ar distruge viaţa unui tânăr teribilist şi atât. Refuză, astfel, continuarea anchetei, invocând „conştiinţa”. O scenă monumentală din film, „scena dicţionarului”, prezintă analiza lexicologică a „conştiinţei”, dar şi a „moralităţii” sau a „poliţistului”.

O barieră de care „Şefu’” se loveşte, asemenea poliţistului tipicar, care nu vede dincolo de o definiţie din dicţionar.

Inspirat de un prieten poliţist

În „Poliţist, adjectiv” se vorbeşte despre lucruri actuale, din România de azi. Porumboiu face radiografia vidului legislativ prin ochii protagonistului, care ajunge să nu mai creadă în legea scrisă, ci doar în legea morală. Filmul este presărat cu simboluri subtile, pe care cinefilul le poate observa, întregind astfel tabloul unei poveşti profunde.

Regizorul mărturiseşte că a pornit de la două idei pentru creionarea scenariului: povestea unui tânăr care-şi trădase fratetele într-un caz de trafic de droguri, şi cea a unui prieten poliţist care a avut un caz de conştiinţă, pe care i l-a povestit lui Porumboiu. În unele momente, filmul îţi provoacă nervi. Se întâmplă în acele scene lungi, statice, care copiază, practic, timpii reali ai cotidianului.