Fals funcţionar, înfundat de Poliţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fals funcţionar, înfundat de Poliţie
Fals funcţionar, înfundat de Poliţie

Romulus Vaszi a pretins că este angajat al Casei de Pensii şi a înşelat o mulţime de oameni. Hoţiile şi înşelăciunile unui tânăr de 25 de ani din judeţul Sălaj, comise luni la rând în întreaga ţară, s-au încheiat ieri la Supuru de Jos.

Sălăjeanul Romulus Vaszi a fost prins, ieri, de poliţiştii din comuna sătmăreană Supuru de Jos, după ce a înşelat o pensionară de 75 de ani.  
După ce a obţinut 110 lei de la o pensionară, căreia i-a promis că o ajută să îşi mărească pensia, tânărul de 25 de ani a fost prins de poliţişti în timp ce încerca să părăsească localitatea cu o maşină de ocazie. În faţa femeii, sălăjeanul s-a dat drept angajat al Casei Judeţene de Pensii, care a venit cu scop nobil. După ce
l-au prins şi l-au cercetat, poliţiştii au constatat că, în cursul lunii trecute, Judecătoria Zalău a emis pe numele său un mandat de arestare în lipsă, aşa că poliţiştii sătmăreni l-au trimis direct în arest.

Pensionara a semnat un contract de salubrizare

Cercetările au mai scos la iveală faptul că sălăjeanul nu este la prima faptă de acest gen. Îmbrăcat în haine preoţeşti, el a mai furat din casa unei persoane din Şimleul Silvaniei 10.000 de lei după ce a convins-o că vrea să-i cumpere casa.
În momentul în care a observat că pensionara nu ştie să citească, şi pentru ca fapta sa să pară cât mai credibilă, Romulus Vaszi a pus-o pe Floarea Bâle să semneze un contract. Actul a fost studiat de sora acesteia care şi-a dat seama că la mijloc este vorba de o înşelăciune, contractul fiind unul de salubrizare. În acel moment au anunţat poliţia. Cum tânărul urma să se întoarcă la pensionară după restul de bani, 80 de lei, poliţiştii, împreună cu cele două femei, i-au întins o cursă. În clipa în care tânărul şi-a făcut apariţia la poarta pensionarei, sora acesteia a sunat la poliţie şi le-a comunicat numărul de înmatriculare al maşinii cu care acesta se deplasa. Poliţiştii l-au luat ca din oală şi l-au dus la post pentru interogări. Aşa au descoperit înşelăciunile pe care le-a comis în mai multe oraşe din ţară. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Roxana Cristea, a declarat că pentru înşelăciune şi fals privind identitatea, sălăjeanul riscă să stea după gratii timp de 15 ani.

Conducerea Casei Judeţene de Pensii, revoltată

Directorul Casei Judeţene de Pensii (CJP), Eugenia Sabou, s-a declarat revoltată de acest gest. „Merită pedeapsă maximă, pentru că s-a folosit de statutul de angajat al instituţiei noastre şi a înşelat o pensionară credulă. Fac apel la toţi vârstnici să fie mai atenţi pe cine primesc în casă şi să le ceară acte doveditoare de angajat. Salariaţii CJP se deplasează rar în teren, iar şi atunci când o fac, au asupra lor acte doveditoare însoţite de un ecuson. De asemenea, deplasările sunt însoţite de delegaţii”, a încheiat Eugenia Sabău.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite