Poliţia a împiedicat sinuciderea a doi internauţi
0
Un băiat din România şi o fată din Serbia, care stabiliseră să se sinucidă comunicând pe Internet, au fost salvaţi cu ajutorul poliţiştilor din Sibiu şi Belgrad.
La 28 septembrie, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu a fost înştiinţat despre dispariţia unui minor, în vârstă de 16 ani, din localitatea Avrig.
În urma cooperării dintre poliţiştii din Sibiu şi cei din Prahova, tânărul a fost găsit, a doua zi la Sinaia, în stare de inconştienţă, după ce încercase să se otrăvească. Transportat de urgenţă la spital, băiatul a scăpat cu viaţă.
În urma investigaţiilor, poliţiştii au stabilit că tânărul coresponda, pe internetul cu o fată, în vârstă de 17 ani, din Belgrad. Cei doi hotărâseră de comun acord să se sinucidă. Înţelegerea era ca fata să-şi ia viaţa în momentul în care, vreme de mai multe zile, nu mai primea veşti de la băiatul român. Poliţiştii români au trimis imediat aceste date Biroului Naţional Interpol Belgrad, salvând astfel şi viaţa sârboaicei.