Poliţia medicilor enervează doctorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Investigatorii sub acoperire vor mişuna prin spitale pentru a-i prinde pe medicii şpăgari. Ministerul Sănătăţii vrea să elimine corupţia din sistemul sanitar cu ajutorul unor experţi special instruiţi în acest scop. Doctorii sunt sceptici.



Mai citeşte şi:

adevarul.es - Cum să devii medic în Spania


Suceava: Edilii nu pot plăti medicii din şcoli
Baia Mare: Spitalul -TBC ar putea rămâne fără mai bine de jumătate din medici
Şpaga dată la medici, prima în top

Cadrele medicale care s‑au obişnuit să primească şpagă ar putea rămâne fără loc de muncă. Ministerul Sănătăţii intenţionează ca, de la 1 iulie, să trimită în spitale echipe de inspectori (medici şi jurişti) deghizaţi în pacienţi. Ei vor fi dotaţi cu reportofoane şi camere de filmat, iar rolul lor va fi acela de a-i înregistra pe medicii şi pe asistentele medicale care acceptă „atenţii“ din partea bolnavilor şi să facă rapoarte. 

Sancţiuni administrative

În funcţie de aceste rapoarte, cadrele medicale vor primi sancţiuni administrative sau acestora chiar li se vor desface contractele de muncă. „Cei care vor lucra în structura de integritate vor urma nişte cursuri de specializare.

Există nişte criterii foarte clare după care îşi vor desfăşura activitatea aceste persoane“, a declarat Ion Bazac, ministrul Sănătăţii.

În paralel cu sancţionarea doctorilor care primesc şpagă, Ministerul Sănătăţii intenţionează introducerea sistemului de coplată pentru serviciile medicale din spitale.

Coplata, introdusă în spitale

Aceasta înseamnă că pacienţii care se vor adresa spitalelor vor suporta o parte din costurile serviciilor medicale. Banii ar urma să intre în bugetele instituţiilor. Reprezentanţii medicilor sunt însă foarte iritaţi de măsurile anticorupţie anunţate de Ministerul Sănătăţii.

„În Franţa, un medic de familie are un salariu de 130.000 de euro pe an. În România, el câştigă cam 6.000 de euro pe an. Reprezentanţii ministerului ar trebui să se gândească mai întâi ce salarii au medicii din România, şi după aceea să se hotărască ce ar trebui făcut pentru eliminarea corupţiei din spitale”, consideră prof. dr. Vasile Astărăstoaie, preşedintele Colegiului Medicilor din România.

Cele mai multe cadre medicale spun că sunt nevoite să accepte „atenţii“ din partea pacienţilor din cauza salariilor mici pe care le au.

Medicii se plâng de salariile prea mici

„Cum poate un medic să opereze liniştit când, nu de puţine ori, este nevoit să se gândească la cum şi cu ce îşi va plăti ratele? Un salariu de 400-500 de euro pe lună este o leafă de nimic pentru un cadru medical care învaţă ani de zile. Şi se mai întreabă de ce primesc medicii atenţii de la pacienţi“, afirmă dr. Vlad Budu, director medical Institutul de ORL „Prof. dr. Hociotă“ din Bucureşti. 

El crede că măsura pe care o va lua ministerul nu va da rezultate în condiţiile în care salariile rămân la nivelul celor de acum. „Eu cunosc foarte bine sistemul sanitar american. Acolo, un medic cum este cel de familie de la noi are un salariu undeva la 90.000 de euro pe an. Nu mai vorbesc despre salariul unui chirurg, care depăşeşte cu mult această sumă. Oficialii din minister trebuie să înţeleagă că nu vor reuşi să rezolve problema corupţiei cât timp nu vor creşte salariile”, este de părere dr. Vlad Budu.

Prof. dr. Cristian Popescu, directorul medical al Spitalului Colţea din Bucureşti consideră că: „Suntem o ţară prea săracă pentru a rezolva problema corupţiei într‑un timp foarte scurt. Nu sunt bani pentru salarii mai mari“.

„Vom reacţiona foarte dur“

Prof. dr. Vasile Astărăstoaie, preşedintele Colegiului Medicilor din România, este de părere că o structură de tipul Direcţiei de Integritate va distruge încrederea dintre medic şi pacient. „O asemenea decizie va afecta în special relaţia medic-pacient. Medicii vor vedea pacienţii ca pe nişte posibili suspecţi, iar bolnavii îi vor privi pe doctori ca pe nişte infractori. Se vor suspecta unul pe celălat“, consideră preşedintele Colegiului Medicilor.

„Nicăieri în lume nu există o astfel de structură care să controleze medicii. Pe noi ministerul nu ne-a anunţat că ar vrea să trimită agenţi sub acoperire prin spitale. Dacă se va ajunge la aşa ceva, vom reacţiona foarte dur. Probabil, reprezentanţii ministerului nu ştiu cum poate fi o grevă generală a medicilor“, a declarat profesorul Astărăstoaie.

Medicii susţin că această formă de recunoştinţă a bolnavului faţă de doctor, concretizată la noi în diferite sume de bani, se întâlneşte şi în statele europene. „Am fost în mai multe spitale din Europa, iar această formă de recunoştinţă există şi la ei. Diferenţa este că acolo se dă după ce actul medical s-a încheiat, şi nu condiţionează nimeni îngrijirea medicală de existenţa plicului cu bani“, a explicat profesorul Astărăstoaie.

„Ministerul s-a grăbit cu anunţul“

Reprezentanţii Asociaţiei pentru Implementarea Democraţiei, iniţiatoarea acestui proiect care vizează integritatea personalului medical, afirmă că Ministerul Sănătăţii s-a grăbit atunci când a avansat data de 1 iulie pentru punerea în practică a măsurilor anticorupţie.

„Ministerul s-a grăbit cu anunţul, pentru că lucrurile nu sunt încă lămurite. Suntem în fază de discuţii. Mai devreme de 1 decembrie nu cred că va putea funcţiona o astfel de direcţie de integritate în sistemul sanitar”, a declarat Alexandru Cumpănaşu, directorul Asociaţiei pentru Implementarea Democraţiei (AID).

Britanicii îşi aleg doctorul chirurg

El a adăugat că, în Marea Britanie, pacienţii care au peste un anumit nivel de venituri plătesc consultaţiile medicale. „Pacienţii britanici au dreptul să-şi aleagă medicul care să-i opereze, iar o mare parte din bani ajunge la respectivul medic”, a spus Cumpănaşu.

Direcţia de Integritate care trebuie să funcţioneze în subordinea Ministerului Sănătăţii ar urma să aibă două linii directoare: prima va testa integritatea medicilor, iar cea de-a doua va reduce corupţia în sistemul achiziţiilor publice.

„Se va face un audit de integritate la nivelul achiziţiilor din spitale, care va ţine cont de legalitatea şi oportunitatea achiziţiilor de medicamente şi consumabile pentru că este foarte uşor să fii corupt în această zonă”, a explicat Cumpănaşu.

Ce înseamnă sistemul coplată

-Pacienţii care se adresează spitalelor sau medicilor de familie vor suporta o parte din costurile serviciilor medicale.
-Coplata va fi făcută diferenţiat, în funcţie de venit.
-Persoanele cu venituri modeste vor beneficia de un sistem de compensare, aşa‑numitele vouchere de sănătate.
-Va intra în vigoare de la 1 septembrie.

image
image

Ministerul ar trebui să se gândească mai întâi ce salarii au medicii din România.

image



prof. dr. Vasile Astărăstoaie, preşedintele Colegiului Medicilor din România

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite