Secretele Mineriadei/ Planul secret al zilei de 13 iunie ’90
0„Adevărul“ vă prezintă documentul care a precedat violenţele din Piaţa Universităţii. Mihai Chiţac a fost demis din funcţia de ministru de Interne în noaptea de 13 spre 14 iunie şi este încă anchetat pentru morţii Mineriadei. El a păstrat planul secret de degajare a Pieţei.
Reporterii „Adevărul" au intrat în posesia unui document important pentru elucidarea misterelor din ziua de 13 iunie 1990. Mihai Chiţac (acum în vârstă de 82 de ani), fost ministru de Interne, sugerează că FSN a sabotat planul iniţial de „degajare" a Pieţei Universităţii, pentru a permite sosirea minerilor şi a-l scoate pe el ţap ispăşitor.
Citiţi şi:
Secretele Mineriadei / Mărieş: „Iliescu merita judecat dinte pentru dinte!“
Atunci când este nevoit să vorbească despre Mineriada din iunie 1990, Ion Iliescu răbufneşte: „Se vorbeşte prea mult despre zilele de 14 şi 15 iunie 1990 şi foarte puţin despre ziua de 13 iunie. Atunci s-au produs marile devastări. Asta este ticăloşia...". Am scris până acum despre aceste trei zile. Însă despre zilele premergătoare celei mai sângeroase Mineriade din România s-a scris şi s-a vorbit puţin. Ziua de 11 iunie este decisivă.
Vă prezentăm astăzi documentele care-l fac răspunzător pe Iliescu pentru evenimentele sângeroase de la 13-15 iunie 1990. În urmă cu 20 de ani, la ordinele directe sau indirecte ale fostului preşedinte s-au ciocnit pe străzi poliţişti, militari şi civili. Au fost împuşcaţi mortal patru oameni, iar câteva sute au fost răniţi. Peste 1.000 de oameni au fost reţinuţi, maltrataţi şi violaţi. Mulţi dintre aceştia au rămas cu traume pe viaţă, iar câţiva au decedat la scurt timp după eliberare. Pentru toate astea, în Justiţie, încă nu s-a găsit niciun vinovat.
Nimic de pierdut
Chiţac, ministru de Interne până în dimineaţa zilei de 14 iunie 1990, a dat acum cinci ani, în „Dosarul Mineriadei", o declaraţie de o importanţă crucială. Chiţac, care a fost trimis după gratii pentru represiunea de la Timişoara (decembrie 1989), este unul dintre puţinii protagonişti ai Mineriadei care mai pot plăti pentru „13 iunie 1990". Este, poate, şi motivul pentru care a povestit, în faţa procurorilor, cum s-a pus la cale dezastrul de acum 20 de ani. Nu mai are nimic de pierdut. Cu sprijinul Asociaţiei „21 Decembrie 1989" am obţinut copii ale declaraţiilor lui Chiţac şi planul de acţiune al zilei de 13 iunie 1990. Le prezentăm pe larg, după cum rezultă din filele dosarului.
Chiţac: „11 iunie. La ora 16.00, am fost convocat împreună cu şeful I.G.P., generalul Diamandescu, la o şedinţă de lucru la Palatul Victoria. Şedinţa a fost condusă de Ion Iliescu, fiind prezenţi: Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, N.S. Dumitru, Gheorghe Robu (procuror general), Victor Stănculescu, Vasile Ionel, Virgil Măgureanu, Dan Predescu (primarul Capitalei), doctorul Iacob (adjunctul ministrului Sănătăţii), Mugurel Florescu şi alte câteva persoane". La respectiva ş FSN, să fie eliberatăedinţă s-a stabilit ca Piaţa Universităţii, care era blocată de peste 50 de zile de către opozanţii în forţă la 13 iunie, potrivit declaraţiilor din dosar.
Iliescu și soluţia
Chiţac a cerut ca Armata să ajute forţele de Poliţie la degajarea Pieţei, dar, susţine el, „generalul Vasile Ionel, Şeful Marelui Stat Major, s-a opus. [...] În această situaţie, domnul Ion Iliescu a găsit soluţia de a aduce în Piaţă câteva mii de muncitori care să staţioneze paşnic până la normalizarea situaţiei. În şedinţă nu a existat niciun fel de obiecţie."
Procurorul militar Gheorghe Surdescu puncta, la 16 septembrie 1998, într-o rezoluţie înaintată şefului Secţiei Parchetelor Militare, Dan Voinea, faptul că „nicio lege nu permite luarea deciziei de a atrage într-o asemenea acţiune participarea unui segment împotriva unui alt segment al populaţiei civile". Această precizare s-a pierdut pe traseul întortocheat al „Dosarului Mineriadei".
Morţii nimănui
Mihai Chiţac a fost condamnat pentru victimele de la Revoluţia din 1989. Pentru morţii de la Mineriada din iunie 1990 nu a plătit încă nimeni.
Misiunile celor angajaţi în „degajarea" Pieţei
Chiţac continuă relatările din preziua declanşării violenţelor din Capitală: „În dimineaţa zilei de 12 iunie, în jurul orei 9.00, mi-a telefonat domnul N.S. Dumitru, vicepreşedintele FSN, spunându-mi că dânsul se va ocupa de aducerea muncitorilor în Piaţă după eliberarea acesteia şi solicitându-mi unele precizări în legătură cu momentul şi modul de acţiune al Poliţiei, pentru a şti cum să organizeze afluirea muncitorilor. [...] La ora 10.00 a venit la Minister generalul Diamandescu care mi-a prezentat planul de acţiune al Poliţiei. Am fost de acord cu planul I.G.P., pe care l-am oprit pentru a-l prezenta primului ministru. [...]
La ora 12.00 m-am prezentat la primul ministru, căruia i-am expus planul de acţiune al Poliţiei, cu care a fost de acord, precizându-mi în acelaşi timp şi măsurile pe care le-a stabilit cu celelalte ministere şi departamente participante la acţiunea din 13 iunie. După o convorbire cu domnul Iliescu, primul ministru mi-a indicat că în seara de 12 iunie să prezint măsurile de eliberare a Pieţei tuturor participanţilor. Pe baza precizărilor făcute de primul ministru, aflându-mă la Guvern, am sistematizat măsurile de eliberare a Pieţei, pe care le-am prezentat într-un plan de acţiune cu care primul ministru a fost de acord, stabilindu-mi că pentru păstrarea secretului, acesta să nu fie dactilografiat".
Chiţac a depus, odată cu declaraţia, şi planul respectiv din care, spune el, „rezultă în mod clar sarcinile şi misiunile tuturor celor care au fost angajaţi în eliberarea Pieţei, demonstrându-se falsitatea afirmaţiilor unor lideri ai FSN potrivit cărora eu aş fi iniţiat aducerea muncitorilor pentru ocuparea Pieţei". Planul secret, scris de mână chiar de Chiţac, a fost păstrat de general şi prezentat în faţa procurorilor după 15 ani.
Planul scris la 12 iunie 1990 purta menţiunea „Strict Secret“
N. S. Dumitru nu vrea să dea explicaţii
Unul dintre personajele principale implicate în organizarea evenimentelor din 13-15 iunie a fost N. S. Dumitru, vicepreşedintele FSN în 1990. Acesta s-a numărat printre cei care au susţinut necesitatea intervenţiei maselor civile în restabilirea ordinii în Capitală şi a fost însărcinat cu mobilizarea muncitorilor de pe platformele industriale din Bucureşti şi din ţară. Fostul ideolog al FSN are în prezent 79 de ani şi trăieşte în Bucureşti, dar refuză să mai facă vreun comentariu pe seama evenimentelor din urmă cu 20 de ani. „Îmi pare rău, dar nu vreau să mai fac nicio declaraţie. Sunt bătrân şi am probleme mari de sănătate, nu pot să vorbesc. Am un preinfarct", s-a explicat N. S. Dumitru într-un dialog telefonic purtat cu reporterii „Adevărul".
Într-un interviu acordat în 1992 ziarului „Dimineaţa", fostul vicepreşedinte al Frontului nega, în ciuda numeroaselor mărturii, că ar fi fost prezent la şedinţa din 11 iunie 1990, când s-a făcut planul evacuării greviştilor din Piaţa Universităţii, dar recunoştea că Ion Iliescu l-a însărcinat să aducă muncitori în Piaţă: „Pe 12 iunie, preşedintele Iliescu ne invită, pe Dan Marţian şi pe mine, şi ne comunică: (...) existând informaţii că după evacuarea Pieţei Universităţii, în zorii zilei de 13, este posibilă reocuparea ei de către o parte din foştii demonstranţi şi alte forţe, mi s-a comunicat că ar fi necesar ca organizaţia frontistă a Capitalei să asigure un «miting de solidaritate» cu acţiunea de deblocare a Pieţei".
N. S. Dumitru (stânga) și Octavian Andronic, într-o imagine din 1997
Întâlnirea de la Snagov
În seara de 12 iunie 1990, totul era pregătit, iar evacuarea Pieţei urma să se desfăşoarea a doua zi, după un plan stabilit cu minuţiozitate. În ciuda acestui fapt, câţiva oameni din fruntea FSN, printre care Ion Iliescu, Petre Roman şi N.S. Dumitru, s-au întâlnit în secret într-o vilă de protocol din zona Snagov. „După evenimentele din 13-15 iunie am aflat că în acea şedinţă de la Snagov s-a hotărât ca Piaţa să nu mai fie ocupată de muncitori. Această măsură nu a fost comunicată Ministerului de Interne. Dacă M.I. ar fi cunoscut acest lucru, poliţia nu ar fi intervenit şi ca urmare nu ar fi avut loc turbulenţele din după-amiaza zilei de 13 iunie", a declarat Mihai Chiţac în „Dosarul Mineriadei".
Perspectiva lui Chiţac este total diferită de cele prezentate până acum de protagoniştii şi de istoricii Mineriadei. Despre Chiţac s-a spus că în timpul violenţelor din 13 iunie 1990 nu a răspuns la telefoanele venite de la Preşedinte şi că a văzut meciurile de fotbal de la Cupa Mondială, în papuci, în biroul lui Diamandescu, şeful Poliţei.
Prin afirmaţiile de mai sus, fostul ministru de Interne sugerează că el şi subordonaţii săi au căzut într-o capcană întinsă de capii FSN, care au premeditat scăparea de sub control a intervenţiei planificate din 13 iunie tocmai pentru a legitima intervenţia minerilor de a doua zi. Tot în declaraţiile oferite procurorilor, Chiţac povesteşte că în dimineaţa de 13 iunie, când „situaţia devenea din ce în ce mai explozivă", a telefonat de mai multe ori la sediul FSN pentru a afla de ce nu vin muncitorii care ar fi trebuit să sprijine forţele de ordine, dar Iliescu şi N.S. Dumitru erau de negăsit. Chiţac a sunat şi la întreprinderile de pe platformele Pipera şi Faur, dar directorii de acolo i-au spus că nu ştiau nimic despre „mitingul de solidarizare".
Pe fondul acestei situaţii încurcate, fostul ministru de Interne primeşte un telefon din Valea Jiului. „După ora 14.00, am fost sunat de un lider al Ligii Sindicatelor Miniere din Valea Jiului, care m-a anunţat că minerii sunt în măsură să vină la Bucureşti pentru a restabili ordinea. I‑am răspuns că nu este cazul", susţine Mihai Chiţac. Jurnalul de luptă al Garnizoanei Bucureşti, din perioada 13-15 iunie 1990, dă şi el măsura agitaţiei lui Chiţac din 13 iunie 1990. La ora 16.00, Chiţac a sunat personal la Marele Stat Major solicitând ca Armata să intervină în Piaţa Universităţii. I s-a comunicat că preşedintele a dispus ca Armata să întărească paza la Piaţa Victoriei şi la Televiziune, nu în Piaţa Universităţii.
„La scurt timp după această convorbire, telefonul din reţeaua M.I. aflat pe biroul meu a fost scos din funcţiune iar staţia de radio prin care eram în legătură cu generalul Diamandescu a fost bruiată, devenind nefolosibilă", menţionează Chiţac, care s-a deplasat la sediul I.G.P. pentru a putea avea din nou mijloace de comunicare.
De ce l-au „ras în cap" pe Chiţac?
Mihai Chiţac era un personaj pătat după evenimentele de la Timişoara (decembrie 1989). Era omul cu cele mai multe păcate din respectivul Guvern. Pentru că dirijase represiunile din perioada în care Nicolae Ceauşescu era încă la cârma ţării, devenise detestat atât de clica puterii din 1990, cât şi de cetăţenii simpli. Cea mai scandată lozincă din Piaţa Universităţii, în primăvara acelui an, era „Chiţac, Chiţac, să fie ras în cap!".
Ministrul de Interne părea astfel persoana perfectă pentru a deveni ţapul ispăşitor, iar Mineriada era momentul oportun pentru a-l scoate din structurile puterii. Acesta a fost demis din funcţia de ministru de Interne chiar în noaptea de 13 spre 14 iunie 1990.
Recent, Ion Iliescu le declara reporterilor „Adevărul": „Stănculescu nu merită să fie la închisoare. Eu am apreciat pozitiv rolul lui. La Chiţac e mai complicat. Oamenii de la Timişoara spun că el chiar a intervenit în perioada represiunii, conducea arma chimică. Acuma nu ştiu ce să zic..."
Chiţac, înconjurat de sabotori: Armata, SRI, FSN
Planul de acţiune al zilei de 13 iunie, scris de Mihai Chiţac şi aprobat de Ion Iliescu şi Petre Roman, specifică atribuţiile organelor statului. Documentul pe care scrie „strict secret" a fost emis la 12 iunie şi completat după producerea evenimentelor cu concluziile care au rezultat din derularea acţiunilor. Din acest plan de acţiune reiese, în mod suspect, o foarte slabă cooperare între forţele de ordine, Armată, SRI şi FSN. Asupra acestei lipse de cooperare planează cuvântul „sabotaj".
Unul dintre punctele planului era „interzicerea intrării şi ieşirii populaţiei în (din) staţia de metrou Piaţa Universităţii". Cei 80 de militari desemnaţi de MApN să se ocupe de aceste obiectiv nu au executat planul. Chiţac notează: „La ora 10.30 poliţia militară a părăsit gurile de metrou fără să anunţe". Sub această notă, Chiţac mai trecuse „sabotaj". Ulterior cuvântul a fost mâzgălit.
Cine a trădat
Un alt punct al planului prevedea „ocuparea Pieţei Universităţii după eliberarea ei de 4.000 - 5.000 de oameni ai muncii şi staţionarea acestora în Piaţă până la normalizarea circulaţiei auto şi pietonale (la nevoie, două-trei schimburi)". Responsabil era N.S. Dumitru. Rezultatul? „Nu s-a realizat. N.S. Dumitru a dispărut de la sediul FSN lăsând-o la conducere pe secretara sa, doamna Draga, care ne-a asigurat de multe ori telefonic, până la ora 15.30, că muncitorii «sosesc îndată». Piaţa a rămas goală şi, ca urmare, la ora 16.20 a fost invadată de persoane agresive".
De asemenea, sub această notă apare menţiunea „sabotaj?", de această dată în clar, fără a mai fi mâzgălită. De menţionat că, în zorii zilei de 13 iunie 1990, grupe de muncitori de la IMGB au venit în Piaţa Universităţii, însă au părăsit-o după câteva ore, contrar planului care prevedea staţionarea acestora pe parcursul întregii zile.
Enigma marian munteanu
Din notele lui Chiţac, nici Virgil Măgureanu nu şi-a îndeplinit misiunea pe care o avea la 13 iunie 1990. Şeful Serviciului Român de Informaţii de la acea dată trebuia să vegheze ca nimeni să nu intre în sălile cu acces la balcoane din clădirea Universităţii Bucureşti. În fapt, notează Chiţac, „nu s-a realizat. Începând cu ora 9.30, câteva persoane şi-au făcut apariţia la balconul Universităţii. Au plecat şi au reapărut după ora 15.00".
Din nou apare „sabotaj?", cuvânt acoperit parţial cu pastă de pix. Una dintre persoanele care au apărut în balconul Universităţii, la 13 iunie 1990, a fost Marian Munteanu. Mai mult decât suspect, Măgureanu şi Munteanu s-au împrietenit ulterior. Fostul şef al SRI era printre cei care îl susţineau pe fostul „golan" la alegerile prezidenţiale din 2000, unde Munteanu îşi anunţase candidatura pentru a se retrage apoi din cursa pentru Cotroceni.
Se încarcă comentariile...
