Plagiatul pe limba ţăranilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ţăranii din Siliştea Gumeşti nu vor demisia lui Victor Ponta şi poartă cu mândrie tricourile oferite  de USL în campania electorală
Ţăranii din Siliştea Gumeşti nu vor demisia lui Victor Ponta şi poartă cu mândrie tricourile oferite de USL în campania electorală

În Siliştea Gumeşti (Teleorman), politica începe cu Iliescu şi se termină cu Ponta. Furtul intelectual al premierului e tratat cu nepăsare: „Vedeţi-vă de treabă!“

E clar. Premierul Victor Ponta a plagiat 85 din cele 306 pagini ale lucrării sale de doctorat. Prăpăd! Din Bucureşti, asta se simte ca un cutremur. Dar România nu înseamnă doar Bucureştiul, ci şi cele 13.000 de aşezări rurale de pe întinsul ţării. Iar etica ţărănească nu condamnă plagiatul. Oamenii din Siliştea Gumeşti, satul care l-a  inspirat pe Marin Preda să scrie romanul „Moromeţii", fie nu înţeleg deloc cuvântul plagiat, fie nu înţeleg care e problema. Tot ce nu-i atinge e doar un moft de la oraş.

Acum 75 de ani, în Siliştea Gumeşti, în Poiana lui Iocan, se citeau ziarele. Astăzi nu se mai citesc. Le-am adus ţăranilor din Siliştea lui Marin Preda nişte ziare „Adevărul". Nici nu s-au uitat la ele, le-au împăturit şi le-au băgat la subsuoară. Acum, ziarele acelea cuprind, probabil, cu foiţele lor colorate, câteva sute de ouă, prin bucătăriile de vară ale siliştenilor. Gata cu ziarele! „Moromeţii" aceştia au televiziune prin cablu şi internet. Se uită la Antena 3 oamenii. „Când vă uitaţi? Seara?". „Şi ziua, şi seara. E cald, stăm prin case şi ne uităm", spun ei.

„Juma' de ţară nu ştie ce-i ăla plagiat"

La cârciuma lui Cristian Boţoghină se adună doar pentru băşcălie. Nu mai fac politică. Au votat acelaşi primar, cu toate că ei, cu gura lor, plâng că şoselele sunt sparte şi câmpurile dimprejur duhnesc de câini morţi şi de gunoaie. De 22 de ani încoace, Teleormanul e un judeţ roşu. Şi la ultimele alegeri locale, USL a câştigat detaşat bătălia electorală.

Veteranul pleacă de la birt pe la două după-amiaza, doar ca să se întoarcă trei ore mai târziu



Am plecat la Siliştea Gumeşti să dezbatem la talpa ţării chestiunea academică a plagiatului de care se face vinovat premierul. Boţoghină, cel care ţine bodega cea mai renumită în sat, spune: „Ia-ţi gândul!". Dar de ce? Plagiatul! „Pla-ce?", întreabă Boţoghină. „Spune-le de plăcinte dacă vrei să ai ce vorbi, nu de plagiat". Ce-i acela plagiat? „Nu ştiu", zice unul mai curajos dintre ţărani. Are un tricou alb pe care scrie „Liviu Dragnea - USL". „Nu ştiu şi cred că juma' de ţară nu ştie".

Veteranul pleacă de la birt pe la două după-amiaza, doar ca să se întoarcă  trei ore mai târziu

Doar Petre al lu' Lioară ştie, dar îi lasă pe ceilalţi să se facă de ocară. „Adică eu fac o mâncare de cartofi şi tu te iei după mâncarea mea, aia se cheamă că ai plagiat... ca să spunem aşa", pe limba proştilor ar fi adăugat el, dar s-a abţinut.

Şi apoi nea Petrică sare în apărarea lui Victor Ponta, văzându-l pe prima pagină a ziarului „Adevărul", iar deasupra titlul „DE-MI-SI-A!". „Păi voi vreţi să-l daţi jos p-ăsta, mă? Ce rău v-a făcut omul? Udrea n-a plagiat? (n.r. - v-am zis, oamenii urmăresc Antena 3 cu atenţie). Ce, mă, tu n-ai copiat la şcoală? Ăştia de acuma nu copiază? Pe vremuri aveam ingineri deasupra mea care nu ştiau să citească şi tot mergea treaba. Aşa că staţi cuminţi cu demisia, că nu demisionează ăsta".

Petrică al lu' Lioară (58 de ani) e învăţat cu ziariştii. De 20 de ani tot vin reporterii pe aici, atraşi de mirajul poienii ăleia a lui Iocan (care oricum, spun oamenii, era vax, băga Marin Preda în ele). Nea Petrică are preferaţii lui între ziarişti, mulţi i-au luat interviu şi le-a făcut tuturor dezvăluiri. Acum îl place foarte tare pe Mihai Gâdea.

Pe mine, în schimb, mă dispreţuieşte cu sinceritate. „Ai venit cu carnetul acela şi scrii pe el. Nu eşti pregătit. Altceva era dacă veneai şi tu cu un aparat la tine, să ne prinzi pe bandă. Aşa... te caci în el de carnet. Ai venit total nepregătit. Şi mai aduci în vorbă şi nişte subiecte...". Nici Cartianu nu m-a certat vreodată atât de tare.

„Păcat de domnul Năstase"

Petre al lu' Lioară e tartorul astăzi şi vorbeşte peste toţi. Ceilalţi sunt mai blegi, se uită în gura lui şi râd la orice spune. Nea Petre acceptă să facă un scurt istoric al evoluţiei politice postdecembriste în Siliştea Gumeşti. Aşadar, la Revoluţie s-au bătut unii pe nişte vite şi aia a fost tot. Au votat cu Iliescu imediat, „păi cu cine? Raţiu şi Câmpeanu?

Că te întreb eu pe partea astalantă. Tu te-ai născut în regim comunist, da? Noi, ăştia, am trăit o viaţă de om în regim comunist. Păi cum vii tu, mă, Raţiu şi Câmpeanu să fii preşedinte aici la mine când tu ai stat în Occident? Cu Iliescu, ăia şase ani de la început ne-a fost bine. Apoi a venit 'ăl mai prost preşedinte pe care l-a avut ţara asta,
Constantinescu, după care..."

După care guvernarea Năstase, ne trage aţa istoriei. „Da, domnul Adrian Năstase, prim-ministru ca el n-o să mai avem noi niciodată. Păcat de cacealmaua asta care i s-a întâmplat". După care, încercăm să avansăm în istorie... „După care a venit Băsescu, care l-am votat, mânca-mi-ar... să mi-o mănânce. Că mi-a tăiat şi pensia". Al lu' Lioară e pensionar pe caz de boală. „Boală grea, nene, am făcut un infarct". Acum trage dintr-o sticlă de vin şi fumează ţigări Pall Mall, iar afară e cod galben de caniculă.

„De furat, fură toţi", strigă unul dintre ţărani. Omul ştie ce spune. A fost păgubit în afacerea Banca Religiilor. Şi-atunci care să fie soluţia? Tot al lu' Lioară ştie: să vină un despot luminat! „Să avem o monarhie, cum e în Anglia. Băăăă! - urlă deodată ca trăsnit de o amintire - Păi eu am dat onorul Reginei Angliei. În '74 eram pe Otopeni la regimentul de gardă (Regina Elisabeta a II-a n-a pus niciodată piciorul pe pământ românesc, dar îl vom lăsa să povestească, prea e frumos).

Eram împreună cu 360 de colegi din regimentul de gardă. Aeroportul Otopeni. Regina se dă jos din avion şi spune: „Bună ziua, măi, soldaţi". Iar noi am răspuns: „Să trăiţi, maiestate!". Era mai frumoasă regina pe vremea aia, acum s-a mai pocit şi ea, săraca". Până la urmă ne despărţim prieteni de nea Petre al lu' Lioară. „Hai că ţi-am făcut şi ţie câteva dezvăluiri", spune el, îngăduitor.

"Adică să furi, mă, aia înseamnă plagiat. Ponta ce a furat? Mai mult nimic. Ce, aţi văzut voi când a luat din lucrarea ăluia şi a băgat în buzunar?''
Petre Costea (al lu' Lioară) ţăran din Siliştea Gumeşti

"Nu mai citim ziarele astea de hârtie. Eu intru pe internet. Îmi fac informarea pe paginile de sport, apoi mai intru şi pe alte pagini. Dimineaţa, o jumătate de oră asta fac.''
Cristian Boţoghină patron de birt în Siliştea Gumeşti

Un teleormănean la Cairo

Nea Petre (foto) a fost şi în Egipt. Are o fiică acolo şi a tras la ea câteva luni, anul trecut. A văzut piramidele: „E una mică, una mai mare şi una mare de tot. Sunt făcute din cărămizi cam cât e bodega asta a lui Boţoghină de mari", spune el. S-a nimerit în Egipt în timpul revoluţiei egiptene. „Da, atunci când cu Cosmin Mubarac". A fumat şi narghilea în Cairo. Dar tot la Siliştea vrea să moară.

Copilăria virtuală în satul Moromeţilor

Din lumea compusă de Marin Preda în romanul „Moromeţii" n-a mai rămas nimic. Siliştea Gumeşti merge braţ la braţ cu civilizaţia. Câţiva copii stau sub o umbrelă cu însemnele Mc Donald's. Pe şoseaua principală zboară ca vântul o fată pe role. Este frumoasă. Ne uităm după ea.

Ţăranii din Siliştea văd că ne uităm. Unul spune: „Da, ne-am modernizat şi noi, vedeţi: role!". Unde-i Bisisica, unde-s copiii care merg cu oile, unde sunt părinţii care bat la ei cu parul? Azi, părinţii plătesc câte 30 de lei pe lună pentru ca odraslele lor să crească având internet în casă. Iar copiii îşi dau check in pe Facebook. „Cutare is with cutare at Casa Memorială Marin Preda". „De când v-aţi băgat internet?", întrebăm la Boţoghină, care are. „Păi de când? De la început! De acum patru ani. Se scălămbăie copiii ăştia pe el. Iar n-au făcut nimic la capacitatea de anul acesta", spune omul. „I-a mai şi încurcat cu o propoziţie nu ştiu de care, predicativă, şi s-au pierdut săracii. Sapa îi aşteaptă", rânjeşte nea Petrică.

Bătrâneţea la români. Demnitate contra batjocură

Rulează de ceva vreme la televizor o reclamă la o companie de telefonie mobilă în care un veteran de război îşi câştigă respectul în faţa unui grup de tineri prin demnitatea cu care îşi poartă bătrâneţea. Aceste reclame cu care vor să ne spele creierii. La Siliştea Gumeşti e un veteran de război, are 92 de ani. Ceilalţi îl strigă Trandafir, el nu protestează, deşi nu-l cheamă aşa, pentru că oricum nu mai aude. De fapt nu mai face nimic, decât stă pe podişcă la Boţoghină, bea un lichior roşu de un leu paharul şi drăcuie în neştire, fără vreo socoteală. Veteranul în labirintul său. De ceva vreme nici nu prea mai judecă, iar ceilalţi profită de asta şi râd pe săturatelea de apucăturile lui, precum aceasta de mai jos.

O babă intră la Boţoghină să-şi ia o îngheţată, vafă. Baba are pe ea un tricou albastru de lycra, de fotbalist (numărul 9), vechi, făcut ferfeniţă. Ea trece printre bărbaţii strânşi la divan lingând din îngheţată, n-are dinţi în gură. Trandafir, veteranul (de unde o fi găsind putere?), dă să se repeadă la ea, să-i ia îngheţata din mână. Baba începe şi-l spurcă, ceilalţi râd, şi baba spune „lua-v-ar moartea".

Veteranul îngână şi el „...'vă rasa-n cur" şi ceilalţi îi îndeamnă: „Ia luaţi-vă, bre, amândoi. Ia şezi tuşă la el pe picior să vedem, îţi place? Ia rostogoliţi-vă, bre, când p-o parte, când pe alta". Bărbaţii râd până nu mai pot de viziunea moşnegilor rostogoliţi şi se răspândesc apoi pe la casele lor, transpiraţi şi somnam­bulici de la atâta caniculă.

Veteranul şi baba, un film de comedie pentru silişteni

Veteranul şi baba, un film de comedie pentru silişteni

Baba pleacă şi ea, cu îngheţata ei cu tot, mai bine şi-ar fi pus pofta-n cui. Şi rămânem cu veteranul. Tot îndrugă nişte înjurături. Strigăm la el să audă că am vrea să-l ducem cu maşina până la el acasă. El nu aude, are 92 de ani. Aude însă un om din preajmă şi ne sfătuieşte să-l lăsăm în pace, pentru că moşul e dificil şi nu ne-am înţelege cu el: „Băăă, lăsaţi-l, bă, că vă mai şi înjură în urmă. Cum a venit până aici, aşa să se ducă acasă". Şi Trandafir o ia încet pe uliţă, înjurând de mamă pe cine ştie cine. Curând-curând se duce şi el palid şi trist, drăcuind. Asta înseamnă că, parafrazând o altă reclamă la telefonie mobilă, n-a mai rămas mare lucru în ţara asta.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite