Pivniceru: Am chibzuit foarte bine alegerea procurorilor Niţu şi Irimie. Opţiunile au fost limitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceu, a declarat joi, după anunţarea propunerilor pentru conducerile Parchetului General şi DNA, că a chibzit foarte bine alegerea celor doi candidaţi, precizând că opţiunile au fost extrem de restrânse, din cauza numărului mic de candidaţi.

Întrebată dacă au existat „candidaţi exotici" şi de ce nu şi-au depus candidaturile mai mulţi procurori, inclusiv dintre cei cunoscuţi, cu experienţă foarte mare, Mona Pivniceru a răspuns: „Nu, la exotism nu am ajuns încă şi sper să nu ajungem", transmite Mediafax

În ce priveşte numărul mic de candidaţi pentru funcţiile de procuror general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ministrul Justiţiei a spus că a avut discuţii cu procurorii din Parchetul General, din DNA şi DIICOT, că i-a îndemnat să candideze pentru aceste funcţii, asigurându-i de transparenţa procedurii.

Legat de colaborarea cu comisia de analiză, Mona Pivniceru a subliniat că a colaborat „extraordinar cu comisia de analiză, care a lucrat sub emblema confidenţialităţii". Iar în ce priveşte calitatea de revoluţionar a lui Tiberiu Niţu, propus pentru funcţia de procuror general al României, Mona Pivniceru a spus că dacă acesta avea un drept de la lege şi putea să-l valorifice şi l-a şi valorificat.

Ministrul Justiţiei a spus că propunerile vor pleca mai departe la preşedintele României.

Întrebată cum l-a propus pe procurorul Ioan Irimie la şefia DNA, în condiţiile în care în 2005 a fost revocat dintr-o funcţie de şef al unei structuri teritoriale a Direcţiei din cauza managementului defectuos, Pivniceru a răspuns: „Domnul Irimie a parcurs toate stadiile unui procuror de DNA şi are o viziune largă, inclusiv a activităţii teritoriale a acestei structuri, lucru pe care celălalt candidat care figura pe listă, Claudiu Dumitrescu, nu-l avea".

Tiberiu Niţu a fost propus pentru funcţia de procuror general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar Ioan Irimie a fost nominalizat pentru funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a anunţat, joi, ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite