Piteşti: Şef din cadrul Poliţiei Argeş în spatele gratiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cad capete în poliţia argeşeană. Comisarul şef Alexandru Garaiman, şeful Serviciului Logistică şi Achiziţii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş, împreună cu un subordonat s-au trezit din justiţiari în inculpaţi, fiind acuzaţi de fapte de corupţie.

Oamenii legii au ajuns în spatele gratiilor ieri după-amiază, fiid duşi în arestul Inspectoratului de Poliţie Argeş, instituţia pentru care au lucrat până ieri. În baza unei ordonanţe de reţinere aceştia au fost arestaţi pentru 24 de ore, fiind propuşi pentru mandate de arestare de 29 de zile.

Magistraţii Tribunalului Argeş sunt cei care vor da sentinţa în acest caz, instanţa rămânând în pronunţare.

Din surse judiciare se pare că cei doi poliţişti au intrat în vizorul procurorilor anticorupţie în urma unor lucrări de reabilitare la sediul Arhivelor Statelor, aflată în administrarea Inspectoratului de Poliţie Argeş.

Reprezentanţii DNA Piteşti sunt de părere că suma folosită la lucrările de renovare nu este justificabilă după ce clădirea a început să se deterioreze şi au fost găsite nereguli în actele contabile. 

Până la finalizarea anchetei, cei doi ofiţeri au fost suspendaţi din funcţie.

Evenimente

Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite