Piraţii somalezi au încercat să captureze o navă de pescuit franceză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piraţii somalezi au încercat să captureze o navă de pescuit franceză
Piraţii somalezi au încercat să captureze o navă de pescuit franceză

Fregata belgiană Louise-Marie, care participă la operaţiunea europeană împotriva pirateriei Atalanta, a fost chemată în ajutor luni după ce piraţi somalezi încercaseră să captureze fără succes nava de pescuit franceză Cap Saint-Vincent, la 400 de mile nautice în largul Somaliei, a relatat căpitanul fregatei, Jan De Beurme, agenţiei de presă Belga.

La faţa locului, echipajul fregatei a descoperit patru persoane într-o ambarcaţiune care şi-au aruncat armele şi o scară peste bord, iar apoi s-au predat, a constatat pilotul elicopterului Alouette III, îmbarcat pe fregată, scrie Agerpres.

Marinarii belgieni i-au fotografiat pe cei patru suspecţi şi le-au luat amprentele digitale, au verificat dacă nu sunt membri ai bandei de piraţi care au capturat nava belgiană Pompei la jumătatea lunii aprilie şi au eliberat-o la sfârşitul lunii iunie. În 24 de ore, fregata a parcurs 400 de mile pentru a-i conduce pe somalezii reţinuţi la 40 mile în largul oraşului Mogadiscio, unde comandantul De Beurme i-a eliberat din lipsă de probe. Apoi, nava şi-a reluat patrularea în Oceanul Indian.

Căpitanul belgian a explicat ulterior că a făcut sute de mile cu nava sa de război pentru a fi sigur că cei patru suspecţi nu sunt victimele unei reglări de conturi pe mare între bande rivale.

Comandantul De Beurme a explicat că a parcurs sute de kilometri pentru a fi sigur că presupuşii piraţi nu sunt victimele unei reglări de conturi în mare din partea concurenţilor din alt clan. Belgia este un stat de drept care respectă procedurile, şi-a justificat excesul de curtoazie ofiţerul belgian.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite