Pionierii României europene, nas în nas cu realităţile Epocii de Aur

"Alo! Alo! Aşezaţi-vă liniştiţi la locurile voastre!", se aude, dintr-un colţ, glasul inconfundabil al dictatorului şi, peste el, vocea piţigăiată a "academicienei": "Linişte, linişte!

"Alo! Alo! Aşezaţi-vă liniştiţi la locurile voastre!", se aude, dintr-un colţ, glasul inconfundabil al dictatorului şi, peste el, vocea piţigăiată a "academicienei": "Linişte, linişte! Linişte, n-auziţi?".

Doi paşi mai încolo, ţi-ajung la urechi aplauzele sacadate din timpul congreselor şi sloganul repetat până la disperare: "Ceauşescu, România! Ceauşescu, România!", iar mai departe, un cântecel interpretat cu foc de câţiva şoimi ai patriei: "Ce dorim? Să muncim! Mâine tot mai buni să fim!". Pe fundalul sonor atât de cunoscut celor care-au trăit în perioada comunistă, s-a deschis, ieri, la Muzeul Naţional de Istorie a României, expoziţia "Epoca de Aur: între propagandă şi realitate", chiar în ziua în care Ceauşescu ar fi împlinit 89 de ani. Publicul vizitator, la extreme: eternii bătrâni nostalgici, care-au stat minute întregi în faţa exponatelor, şi grupuri organizate de elevi, însoţite de profesori.

Profesorii, ghizi de ocazie

"Uite o lampă! Şi eu învăţam la lampă, când se lua curentul...", le explică profesoara Gherghina Costea celor şaptesprezece copii cu ochi curioşi, de la Şcoala specială nr. 9 din Capitală. "Astea erau hainele lui?", întreabă o fetiţă cu codiţe, arătând înspre o geacă ponosită şi-o căciulă veche, atârnate-ntr-un cuier. "Ei, nu, cum să fie ale lui? Erau hainele unui muncitor", o lămureşte profesoara şi-i arată bileţelul explicativ: "Interior din locuinţa unui om al muncii confruntat cu <> Epocii de Aur". Nici cele două canistre de benzină nu scapă elevilor de clasa a V-a: "Aşa era pe vremea aceea: o duminică circulau maşinile cu soţ, duminica următoare, cele fără soţ". Pe ritmul unui cântec patriotic, copiii se mută în faţa altor exponate de tristă amintire: scăunelul cu care se stătea ore întregi la coadă, sacoşa cu ochiuri de plastic, sulul de hârtie igienică sau sticla goală de lapte. "Uite-l pe Saddam!", sare un prichindel, cu ochii într-un televizor. Faţa lui Ceauşescu nu-i spune prea multe, dar l-a recunoscut în secvenţa documentară pe dictatorul irakian.

"Regimul comunist, jumătate bun, jumătate rău"

Postată în faţa unor fotografii cu Ceauşeştii, o puştoaică de clasa a X-a este nelămurită: "Doamna profesoară, ştiţi ce am observat? Că în toate pozele, Ceauşescu e tânăr. În toate, indiferent de perioadă!", "Noi n-am ajuns încă la clasă să studiem regimurile totalitare, dar aceasta este o trăsătură-cheie: cultul personalităţii! Ceauşescu nu trebuia să aibă niciun fel de defect, nici el, nici tovarăşa lui". În grupul liceenilor de la "Tudor Vladimirescu", Bogdan face opinie separată: "Tatăl meu a fost membru de partid, fruntaş al întrecerii socialiste. Iar eu spun că regimul comunist a fost jumătate bun, jumătate rău. A fost rău dacă mă gândesc la demolarea bisericilor, la ateism, la cultul personalităţii. Pe de altă parte, a instituit pensiile. Lumea îl acuză că a făcut blocuri, dar uitaţi-vă cum stau lucrurile acum: aştepţi să-ţi moară o rudă ca să ai unde locui. Plus tratamentele gratuite: dacă erai bolnav, te trimitea la băi. Ceauşescu nu trebuia omorât, trebuia închis, că murea el din cauze naturale..."