Secretele Mineriadei: Petre Mihai Băcanu:„Minerii au fost duşi la mine acasă de securiştii de la SRI“

Băcanu, care conducea principalul ziar de opoziţie din 1990,  indică detaliile-cheie din descinderea minerilor în Capitală. După ce în ultimele zece zile v-am prezentat mârşăviile comise de presa aservită Puterii (în special „Adevărul" şi TVR), astăzi publicăm un interviu amplu cu Petre Mihai Băcanu, principala figură din rândul gazetarilor antifesenişti.

În ianuarie 1989, Petre Mihai Băcanu a fost arestat pentru propagandă împotriva orânduirii socialiste, după ce, împreună cu câţiva prieteni, scosese un ziar clandestin intitulat „România". A ieşit din închisoare chiar pe 22 decembrie 1989, în jurul prânzului, când românii oscilau între bucuria prăbuşirii regimului ceauşist şi teama de gloanţele „teroriştilor".

Mai citiţi şi:

Misterele Revoluţiei: "Adevărul", două luni de dezvăluiri

Miron Cozma se întoarce: "Avem multe de discutat!"

Întrucât regimul Iliescu nu se deosebea cu mult de cel anterior, Băcanu a rămas în Opoziţie. Ziarul pe care îl conducea, „România liberă", a criticat vehement Frontul Salvării Naţionale (FSN). În urma acestei atitudini, sediul publicaţiei a fost vandalizat de mineri la 14 iunie 1990, ziarul încetându-şi apariţia timp de patru zile.

Petre Mihai Băcanu s-a retras, între timp, „din prima linie", dar mai semnează, când şi când, în „România liberă", unde are şi o funcţie onorifică („director fondator"). În iunie 1990 a scăpat cu viaţă pentru că, întâmplător, nu era în ţară, fiind prezent la un congres al românior din Canada. Fiul său, care era singur acasă, a avut inspiraţia să se ascundă la o vecină când a văzut hoardele de mineri intrând în bloc.

„Adevărul": Aţi condus principalul ziar de opoziţie din perioada postdecembristă. Ce v-a determinat să vă situaţi, atât de radical, contra regimului Iliescu într-o perioadă în care cei mai mulţi români îi priveau pe reprezentanţii FSN ca pe nişte salvatori?

Petre Mihai Băcanu: Eu am ieşit din închisoare pe 22 decembrie, la ora 13.00, după-amiază. În drum spre casă m-am oprit la redacţie. Se zvonea că sunt mort şi atunci colegii mei au zis: „Hai să te arătăm la Televiziune!". Iniţial am fost şi eu luat de val cu Revoluţia, cu libertatea, cu tot ce era atunci. După ce m-am dus acasă, am făcut o baie şi m‑am aşezat la televizor. Parcă am început să privesc cu alţi ochi. La un moment dat am observat că a început să se tragă şi am fost uimit să văd că, după ce ăştia din Front au făcut un apel să se oprească focul, imediat s-a şi oprit. Atunci mi-am dat seama că e ceva în neregulă şi a doua zi le-am spus colegilor de la ziar că trebuie să fim cu ochii pe ei. Nu ştiam bine ce, dar sesizam că e ceva în neregulă şi că vor fi multe de criticat la cei care au preluat puterea.

Aţi sesizat, aşadar, că FSN vrea mai mult decât să asigure o perioadă de interimat la conducerea ţării.

În 27 decembrie mă sună Silviu Brucan şi-mi spune: „Domnule Băcanu, pot să scriu şi eu la ziarul ăsta al dumitale?". I-am zis că da, suntem un ziar independent, nicio problemă. Mi-a trimis articolul. Mergea, era cursiv, aşa, dar când am citit finalul am zis: „Domnule, nu se poate!". M-am uitat pe manuscris, chiar aşa scria, nu greşise dactilografa sau ceva. Era o frază capitală, spunea fix: „Din această clipă, Frontul Salvării Naţionale păşeşte în campania electorală!". Asta a scris Brucan într-un articol apărut pe 28 decembrie 1989 în „România liberă"! Ca să vedeţi cum a fost istoria...

Această afirmaţie contrazicea intenţiile pe care FSN şi le asumase anterior.

Era o recunoaştere clară că au minţit de la început! La televizor spuneau că ei asigură doar perioada de tranziţie, că nu vor candida la alegeri! Din clipa aceea, noi am zis aşa: „Domnule, în ţară toată lumea sare gardul. Noi rămânem neutri". Primeam tone de faxuri şi de scrisori de adeziune. Consiliile Populare treceau de partea Frontului, Comitetele Judeţene treceau de partea Frontului, toată lumea trecea de partea lor. Şi presa a trecut toată de partea lor. Noi am zis că ne menţinem în neutralitate şi mai târziu am susţinut Opoziţia. Ne-am făcut un titlu de glorie din asta pentru că, ulterior, în 1996, s-a produs alternanţa la guvernare. Dacă nu se producea asta, ne trezeam iar cu un partid unic, pluralismul era doar o vorbă. Cam aşa ne-am situat noi în Opoziţie.

Aţi susţinut întotdeauna...

Mă scuzaţi, dar trebuie să spun că s-a mai întâmplat ceva! Imediat după Revoluţie am fost chemat, se făcuse un fel de secţie de presă a Frontului, unde era şef Adrian Sârbu. Şi Sârbu mi-a spus că va trebui să înţelegem, să ne subordonăm, să primim indicaţii. Eu i-am zis: „Du-te, domnule, de aici cu indicaţiile tale!" Ăştia doreau să fie la fel cum era pe vremea lui Ceauşescu, cu direcţia lui de presă care dădea indicaţii şi nu comenta nimeni. Secţia de presă a Comitetului Central era bau-baul presei. După acest refuz al meu au fost multe frecuşuri cu cei aflaţi la Putere. Am avut redactori bătuţi pe teren, fotografi cărora li s‑au luat aparatele. Asta înainte de Mineriadă. Noi am fost primii privatizaţi, ne‑au trimis şi un control de la Guvern să vadă cum ne-am privatizat.

Cum aţi reuşit să vă privatizaţi?

Înainte de 1990, toată presa avea un administrator comun. Era Editura Scînteia, care era un fel de contabil-şef al presei. Era o şmecherie ca, din banii care se scoteau, în special de la „România liberă", care avea publicitate, să întreţină şi „Tînărul leninist" şi toate revistuţele alea penibile ale lor. După Revoluţie, acest administrator unic şi-a pierdut obiectul de activitate. Noi deja ne încropisem contabilitatea noastră, nu mai aveam treabă. Şi a apărut o lege, Decretul 54 parcă se numea, de privatizare. Numai că Iliescu a gândit privatizarea la nivel de ateliere de făcut vată pe băţ, chestii până în 20 de angajaţi.

Adrian Sârbu (în stânga, cu barbă), primul cenzor al presei „libere“

Adică era mai mult de formă.

Da. Şi tot citind eu legea, mă tot gândeam şi am discutat cu un avocat care mi‑a sesizat că decretul ăsta fusese făcut de un mare profesor de drept comercial, avea vreo 94 de ani atunci. Profesorul ăsta a băgat acolo o frază, că societăţile astea mici au voie să se asocieze. Ei n-au mai văzut şi i-au dat drumul aşa. Şi noi ce-am făcut: eram 120 de inşi în redacţie, aşa că am făcut şase întreprinderi mici şi ne-am asociat. Erau câte 20 de oameni în fiecare întreprindere. După asta noi trăiam din ce producea ziarul, avea şi ceva profit. Ne-am adus tipografie, am cumpărat primele calculatoare din presă. Le-am adus din America şi unul a venit fără carcasă, aşa că i-am făcut o carcasă de lemn. Era mai mare râsul.

Despre abordările ziarului „Adevărul" din acea vreme, care era făţiş de partea Puterii, ce poziţie aveaţi?

Publicau multe intoxicări şi instigări. Nenorocirea era că „Adevărul" avea un tiraj mare. În frunte cu „Adevărul" şi cu Televiziunea Română, care era şi aia îndoctrinată, manipularea avea o bază foarte mare. La alegerile din mai 1990, FSN a beneficiat de toate studiile Securităţii, de toţi cei din vechiul aparat care erau specializaţi în psihologia maselor şi în manipulări. Ăia au fost ca nişte manageri de campanie. Pe când partidele din Opoziţie, care abia se constituiseră, nu aveau oameni instruiţi pentru campaniile electorale. Erau şi ei vai de ei!

"La un moment dat am observat că a început să se tragă şi am fost uimit să văd că, după ce ăştia din Front au făcut un apel să se oprească focul, imediat s-a şi oprit. Atunci mi-am dat seama că e ceva în neregulă."
Petre Mihai Băcanu
director la „România liberă" în 1990

"Cu victimele Mineriadei, povestea a fost aşa: poliţistul din sat era trimis să anunţe familia că le-a plecat copilul în străinătate, şi el murise la Mineriadă. Era mort neidentificat. Oficial sunt patru morţi, neoficial, vă spun eu - peste o sută."
Petre Mihai Băcanu
director la „România liberă" în 1990

"În frunte cu «Adevărul» şi cu Televiziunea Română, care era şi aia îndoctrinată, manipularea avea o bază foarte mare. La alegerile din mai 1990, FSN a beneficiat de toate studiile Securităţii, de toţi cei din vechiul aparat care erau specializaţi în psihologia maselor şi în manipulări."
Petre Mihai Băcanu
director la „România liberă" în 1990

„Iliescu i-o fi zis lui Gelu Voican: «Bă, ia cheamă-i pe ăia!»"

Aţi participat la manifestaţiile din Piaţa Universităţii?

Eu am fost de puţine ori, pentru că eram tot timpul ocupat cu ziarul, dar aveam mereu reporteri la faţa locului. Noi am susţinut fenomenul „Piaţa Universităţii" şi am relatat pe larg ce se întâmpla acolo. Susţineam Opoziţia şi criticam Puterea, că ea greşea. Am criticat şi Opoziţia când a greşit.

Aţi susţinut fenomenul „Piaţa Universităţii" în ziarul pe care îl coordonaţi. Sunt voci care susţin că nu o făceaţi tocmai dezinteresat.

Eu nu am dat socoteală nimănui în ţara asta! Nici măcar lui Emil Constantinescu, pe care l‑am adus la putere şi l-am creat împreună cu Ana Blandiana. N‑am obţinut niciun avantaj. „Piaţa Universităţii" a fost un fenomen de înaltă ţinută, spirituală în primul rând. Oamenii care pricepeau ceva în ţara asta vedeau pericolul menţinerii mentalităţilor comuniste în continuare. Faptul că a rezistat atâta este mare lucru. Mie îmi pare rău că aceia care l-au reprimat nu au fost traşi la răspundere.

Nu credeţi că „România liberă" avea o uşoară tendinţă de a idealiza anumite aspecte din Piaţă?

Am avut şi reporteri care idealizau, dar îi mai temperam şi eu cât puteam. Piaţa a avut şi părţi derizorii. Eu i-am întâlnit acolo  pe cei care mă turnau pe mine în închisoare. Erau nişte deţinuţi care erau oamenii Securităţii şi care participau în Piaţa Universităţii. Serviciul Român de Informaţii al lui Virgil Măgureanu era infiltrat foarte tare în Piaţă. Erau şi ofiţeri de la „Doi şi un sfert", serviciul secret al Poliţiei. Sunt destule dovezi că Piaţa era înţesată de ofiţeri care raportau ce discută manifestanţii. Chestiunea gravă a fost atunci când s-au implicat.

Gelu Voican Voiculescu (cu barbă), de-a dreapta victoriosului Ion Iliescu, în 1990  Foto: Corbis

Când s-au implicat?

Pe 13 iunie, nu demonstranţii au produs actele de vandalism de la Televiziune şi Ministerul de Interne. Au fost tot oamenii puşi de Securitate, mă rog, SRI (n.r. - Serviciul Român de Informaţii), pentru a legitima o intervenţia ulterioară a minerilor. Şi‑au dat singuri foc la
autobuze. Nici măcar n-au chemat pompierii. Au creat foarte bine aceste diversiuni.

Care a fost, în opinia dumneavoastră, scopul acestor diversiuni, care au culminat cu descinderea minerilor în Capitală?

Iliescu voia să potolească Opoziţia, să o intimideze, să-i închidă gura definitiv. Este evident că minerii au fost chemaţi la Bucureşti! S-ar putea să nu fi dat telefon chiar Iliescu, dar de la el a pornit. I-o fi zis lui Gelu Voican: „Bă, ia cheamă-i pe ăia, că nu mai merge!".

 „România liberă" era un punct important al Opoziţiei, iar minerii nu v-au ocolit când au ajuns în Bucureşti.

La „România liberă" au făcut greşeala că s-au dus dimineaţă, pe la 8. Ei nu ştiau că presa începe treaba în jurul prânzului. N-au găsit-o decât pe secretara mea, pe care au dat-o cu capul de pereţi şi i-au luat un registru cu adresele tuturor angajaţilor. La mulţi au mers acasă şi au făcut ravagii. După ce au bătut-o pe secretară, au intrat în biroul meu. Acolo făceam şedinţele şi cineva care s-a jucat băgase sub cristalul de pe masă un dolar de jucărie, cum apăruseră atunci. Unul dintre mineri a urcat la balcon şi a strigat: „Ia uitaţi, am găsit dolari la Băcanu!". Eu în acel moment nu eram în ţară, plecasem în Canada, la un congres al românilor, cu Ana Blandiana şi cu Doina Cornea.

Au fost şi la dumneavoastră acasă?

Da, era băiatul meu, care avea 18 ani atunci. I-a văzut pe fereastră, şi-a dat seama că vin şi a urcat la o vecină. Era singur acasă. Minerii au venit, au bruscat uşa şi pe o vecină care stătea vizavi şi după aceea au plecat pentru că le-au zis vecinii că nu e nimeni acasă. Dar să vă spun ceva: dacă vă dau adresa mea din zona Pajura, vă ia o jumătate de oră să o găsiţi. Minerii s-au dus direct. E indiscutabil că minerii au fost conduşi de băieţii din servicii acolo unde trebuiau să devasteze. Ei habar n-aveau cum să ajungă în Pajura. Au venit cu camionul, aşa mergeau peste tot. Evident că cineva le‑a pus acele maşini la dispoziţie. Din nou zic: minerii au fost conduşi la mine acasă, şi peste tot, de securiştii de la SRI!

„România liberă" şi-a încetat apariţia în acele zile. Ce s-a întâmplat mai exact?

După ce au devastat redacţia, minerii i-au chemat şi pe tipografi şi le-au zis că-i linşează dacă vor mai tipări „România liberă". După ce au avut această promisiune, au plecat. Vreo trei-patru zile nu am mai apărut! Atunci a fost o reacţie extraordinară a presei internaţionale şi Petre Roman a dat dispoziţie să apărem din nou, în urma acestor presiuni. Treburile astea cu chemarea tipografilor nu ştiau să le facă minerii. La „România liberă" au fost conduşi de Nicolae Cămărăşescu, care oficial era inginer la o mină, iar neoficial era din fosta Securitate, reîncadrat în SRI!

Aţi spus că Ion Iliescu stă la originea evenimentelor din 13-15 iunie. Credeţi că va plăti cumva până la urmă?

Nu ştiu dacă, la vârsta lui, Iliescu mai trebuie trimis la închisoare, dar măcar aşa, de formă, tot ar fi bine, să se mai facă niţică dreptate. Pentru că mai mare evidenţă ca asta nu există în lume! Îi chemi pe mineri, îi cazezi în unităţi militare, le dai cazarmament ca la soldaţi, inclusiv pastă de dinţi. Pastă, prosop, haine, chiloţi, tot ce are un soldat. Îi ţii aproape o săptămână în unitatea militară. Au stat vreo patru-cinci zile pe aici. Unde au dormit? În unităţi militare! Le mulţumeşti public pentru ce au făcut şi, chiar şi aşa, tot nu vrei să recunoşti! E incredibil!

Care au fost principalele consecinţe ale Mineriadei din iunie 1990?

Consecinţele au fost catastrofale. Gradul de simpatie care se crease în jurul României a dispărut şi odată cu asta am pierdut enorm. Atunci erau toţi dispuşi să vină, să investească, să ne ajute. Uimisem toată lumea. Ceea ce noi am considerat ulterior o prostie, cu Revoluţia în direct, pe mulţi i-a dat gata. Mineriada ne-a tras mult înapoi. În momentul Mineriadei, hotelurile bucureştene erau pline cu oameni de afaceri care veniseră să miroasă piaţa pentru eventuale investiţii. S-au dus dracului când au văzut ce e pe la noi.

"La «România liberă», minerii au fost conduşi de Nicolae Cămărăşescu, care oficial era inginer la o mină, iar neoficial era din fosta Securitate, reîncadrat în SRI!"
Petre Mihai Băcanu
director la „România liberă" în 1990