Petre Roman pleacă, Mioara rămâne cu casa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cazul casei din strada Gogol nr.2 reprezintă un exemplu-simbol al privilegiilor de care s-a bucurat noua nomenclatură, începând cu primele luni ale anului 1990: vila de la stat, dată aproape

Cazul casei din strada Gogol nr.2 reprezintă un exemplu-simbol al privilegiilor de care s-a bucurat noua nomenclatură, începând cu primele luni ale anului 1990: vila de la stat, dată aproape gratis de către demnitar aceluiaşi sau altui demnitar, coleg de cabinet în momentul respectiv. În cazul Petre Roman - locuinţa şi-a repartizat-o cu propria semnătură, în momentul când era prim-ministru. Iminentul divorţ dintre Mioara şi Petre Roman putea să reprezinte sursa unei noi probleme juridice. Dincolo de partajul propriu-zis, Mioara Roman ar putea rămâne în casa în care cuplul a locuit din 1990 până în prezent. Şi asta pentru că, deşi locuinţa i-a fost repartizată lui Petre Roman în calitate de fost înalt demnitar (or, în condiţiile în care acesta şi-a părăsit domiciliul, calitatea de chiriaş îşi pierde logica), situaţia juridică a vilei din Primăverii nu se schimbă. Potrivit RA-APPS, "analizând întreg conţinutul contractului de închiriere, nu se regăseşte nicio clauză care să prevadă rezilierea contractului în cazul părăsirii locuinţei numai de către titularul de contract, câtă vreme acesta înţelege să îşi achite obligaţiile asumate în termenul şi condiţiile prevăzute de contract", ne-a transmis printr-un comunicat Georgian Surdu, director general adjunct al RA-APPS. Imobilul, ocupat de Petre Roman din 1990, a fost preluat în 1996 de RA-APPS de la Primăria Capitalei. Preluarea s-a făcut cu Petre Roman cu tot, care avea un contract de închiriere în derulare pentru imobilul respectiv. În 1999, invocând reglementările legale în vigoare privind protecţia chiriaşilor, Petre Roman mai beneficiază "de un mandat" de cinci ani în cartierul Primăverii. În 2004, contractul i se se prelungeşte din nou pentru alţi cinci ani.

Vilă cu două niveluri, închiriată la preţ de garaj

Conform contractului de închiriere nr. 60397, din 16 noiembrie 1990, chiria lunară care se stabilea premierului de atunci era de 2.831 de lei. Fostul premier a rămas în vila din Cartierul Primăverii şi după ce nu a mai ocupat vreo funcţie publică în stat, graţie legii care protejează chiriaşii şi care, în general, s-a aplicat doar demnitarilor. Acum, chiria pe care o plăteşte familia Roman se ridică la aproximativ 2,7 milioane de lei vechi. Aproximativ o sută de dolari: sumă pentru care, la ora actuală, în Bucureşti nu se poate închiria un spaţiu locuibil - maxim un garaj. Cele mai ieftine garsoniere, situate la periferia Capitalei, au preţuri de închiriere de aproximativ 250 de euro pe lună - de trei ori mai mult decât chiria plătită de familia Roman pentru vila din strada Gogol.

Locuinţa are două niveluri şi o suprafaţă de 187 mp. Anul trecut, o parte (aproximativ 700 mp - n.r.) din terenul aferent imobilului în care locuieşte familia Roman a fost trecut din domeniul public în domeniul privat printr-o hotărâre de guvern în vederea unei retrocedări. Înainte de a se muta în locuinţa de protocol, familia Roman a deţinut un apartament pe Calea Victoriei, care a fost vândut. Mioara Roman a precizat că a vândut apartamentul de pe Calea Victoriei pentru a o ajuta pe Oana - fiica mai mică a lui Petre Roman - să-şi amenajeze o locuinţă. De asemenea, familia Roman a mai deţinut o locuinţă pe Bulevardul Dacia - moştenire a Mioarei Roman - însă şi aceasta a fost vândută.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite