FOTO Protestatarii au scos cartonaşul roşu în faţa Guvernului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 8.000 de sindicalişti din toate domeniile au participat marţi la noi proteste în Capitală. Manifestaţiile au început la ora 12.00, în Piaţa Victoriei. De acolo, protestatarii au pornit în marş spre Piaţa Muncii.

UPDATE 15.00 Protestul s-a încheiat, cu o oră mai devreme decât fusese anunţat.

UPDATE 14.40 Sindicaliştii BNS au început să se îndrepte spre autocarele care îi aşteaptă în parcarea de la Ateneul Român.

UPDATE 14.34 În mijlocul manifestărilor s-au aflat şi trei parlamentari - Matei Brătianu, Mircea Giurgiu şi Dumitru Chiriţă, care au mers alături de sindicalişti pe Calea Victoriei.

UPDATE 14.23 Protestatarii au părăsit sediul Ministerului Agriculturii.

UPDATE 14.15 Incident violent. Jandarmii şi manifestanţii s-au îmbrâncit, deoarece o parte din delegaţia manifestanţilor a încercat să rupă cordonul format de jandarmii care îi însoţesc şi au refuzat să intre pe culoarul delimitat de jandarmi.

UPDATE 14.10 Coloana de manifestanţi a ajuns la Ministerul Agriculturii, unde urmează să depună o petiţie pentru ministrul Valeriu Tabără.

Click aici pentru GALERIE FOTO.

UPDATE 13.19 Protestatarii au ajuns la sediul Ministerului Economiei, unde depun un memoriu

UPDATE 13.02 Manifestanţii au pornit în marş prin Capitală

image

UPDATE 12.55 Protestatarii au scos cartonaşul roşu la „mitingul disperării", cum l-au numit chiar ei.

La îndemnul lui Dumitru Costin, preşedintele BNS, manifestanţii au scos toţi, în acelaşi moment, cartonaşul roşu şi l-au arătat spre sediul Guvernului. Gestul lor este o sancţiune, spun ei, pentru ultimele decizii luate în economie.

Oamenii s-au săturat de cuvântul "austeritate". Niciun guvernant nu vorbeşte de crearea de locuri de muncă, toţi vorbesc doar de tăieri de salarii şi de concedieri, a spus Dumitru Costin.

Investesc în zona rurală, unde trăieşte 35% din populaţia activă a ţării, în loc să finanţeze infrastructura, telecomunicaţiile şi serviciile, a spus Costin.

În mijlocul sindicaliştilor a ajuns şi Matei Brătianu, lider sindical şi parlamentar PSD.

image

UPDATE 12.40 Emil Boc i-a invitat la Guvern pe liderii BNS, la ora 16.00, pentru discuţii legate de revendicările acestora.

UPDATE 12.24 La protest participă aproximativ 5.000 de oameni, conform purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Marius Militaru, care a precizat că protestatarii vor pleca în marş după ce o delegaţie a BNS va depune un memoriu la Guvern cu revendicările sindicaliştilor.

Alături de sindicalişti se află şi un veteran de război, Marin Sârbu, în vârstă de 90 de ani, care le-a spus acestoracă nu trebuie să se teamă de guvernanţi că că el a văzut multe în viaţa lui.

UPDATE 12.04 Potrivit jandarmilor, sindicaliştii BNS au doar autorizaţie pentru marşul spre Piaţa Muncii şi nu pot protesta în faţa sediului Guvernului.

UPDATE 12.00 A început protestul sindicaliştilor.

UPDATE 11.56 Şeful Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică, secretarul de stat Dan Valentin Fătuloiu, a discutat cu liderii BNS în Piaţa Victoriei.

UPDATE 11.50 Întâlnirea dintre premier şi ministrul Muncii s-a încheiat.

UPDATE 11.00 Premierul Emil Boc l-a convocat la Guvern pe ministrul Muncii, Ioan Botiş, pentru o discuţie înainte de protestul pe care Blocul Naţional Sindical.

UPDATE 10.44 Ministrul Muncii i-a chemat pe reprezentaţii BNS la negocieri, la ora 12.30

image

Citiţi şi:

O nouă zi de proteste în Capitală aduce restricţii în trafic şi aglomeraţie

Organizatorul protestului, Blocul Naţional Sindical, a anunţat peste 10.000 de participanţi din următoarele domenii economice:

- construcţii de maşini

- transport rutier, feroviar, portuar, aeronautic şi naval

- sectorul construcţiilor şi materialelor de construcţii

- poştă şi telecomunicaţii

- sectorul tipografic, ramura electronică, electrotehnică, automatizări şi industria de apărare

- instituţii de cultură

-reprezentanţi din domeniul producerii şi distribuţiei energiei electrice

- industria textilă, agricultură, bănci, minerit şi geologie

- sport, sănătate, administraţie publică

- sectorul gospodăriei comunale.

Manifestanţii s-au strâns în Piaţa Victoriei, unde la ora 12.00 a început un miting de protest. Sindicaliştii vor pleca în marş spre Piaţa Muncii, pe un traseu care include mai multe ministere şi instituţii publice: Ministerul Economiei, Ministerul Muncii, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Agriculturii.

Sindicaliştii cer creşterea salariului minim stipulat în contractul actual, menţinerea coeficienţilor de ierarhizare şi a drepturilor lucrătorilor, crearea unui program clar de investiţii care să includă resursele financiare aferente, pentru relansarea economică.

Federaţia Sindicatelor din Administraţia Publică a anunţat că va participa la marşul BNS cu 2.000 de membri de sindicat din Finanţe, RA-APPS, control financiar, probaţiune, consilii locale şi primării, poliţie comunitară. Dintre aceştia, aproximativ 1.000 sunt membri ai Sindicatului Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare, care vor veni echipaţi în uniforme.

Printre protestatari vor fi şi angajaţi din asistenţă socială şi protecţia copilului, dar şi reprezentanţi ai Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie.

De asemenea, la protest vor mai participa şi circa 100 de mineri din Valea Jiului, care au plecat luni noapte spre Capitală.

Autocarele şi microbuzele care i-au adus pe sindicaliştii din ţară au intrat în Bucureşti între orele 9.30 şi 10.30, din patru zone, respectiv complexul Kika pentru cei care sosesc pe autostrada A1, rondul Theodor Pallady pentru cei care au venit pe Autostrada A2, Fântâna Mioriţa pentru cei care au intat în Bucureşti pe DN1 şi Parcul Plumbuita pentru cei care au venit pe Şoseaua Urziceni. Unii sindicalişti din ţară au plecat spre Bucureşti în noaptea de luni spre marţi, potrivit Mediafax.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite