Irak: Peste 85.000 de morţi în perioada 2004-2008

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Violenţele din Irak s-au soldat cu peste 85.000 de morţi între 2004 şi 2008 şi cu aproape 150.000 de răniţi, potrivit unui document al Ministerului irakian al Drepturilor omului, relatează AFP.

Potrivit unui "raport global" de 22 de pagini, prezentat pe site-ul oficial  saptamâna acesata, ministerul menţionează 85.694 "martiri" care au fost ucişi de bombe, în lupte sau asasinaţi. Printre aceste victime figurează 34.019 trupuri neînsufleţite ale unor persoane ucise, dintre care jumătate au fost înhumate fără a fi identificate.

Anul 2006 a fost cel mai sângeros, cu 32.622 morţi, urmat de 2007, cu 19.155 morţi. Numărul răniţilor a fost de 147.199 în aceşti cinci ani.

"Aceste bilanţuri groaznice sunt rezultatul grupurilor rebele care au comis acţiuni teroriste, ca explozii, asasinate, răpiri şi exilări forţate, reprezentând o imensă problemă pentru statul de drept şi poporul irakian", potrivit raportului.

Printre cei decedaţi, între 2004 şi 2007 figurau 2.334 femei şi 1.279 copii, în timp ce 8.032 femei au fost rănite, ca şi 4.176 copii.

În această perioadă, 219 lăcaşuri de cult şiite au fost vizate de atentate, ca şi 94 de moschei sunnite şi 41 biserici.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite