Pesediştii cer capetele lui Iliescu şi Hrebenciuc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lupii tineri din PSD profită de ocazie pentru a vâna posturile de şefi ai grupurilor parlamentare Lideri importanţi ai PSD au solicitat, în şedinţa conducerii partidului, demisia din

Lupii tineri din PSD profită de ocazie pentru a vâna posturile de şefi ai grupurilor parlamentare

Lideri importanţi ai PSD au solicitat, în şedinţa conducerii partidului, demisia din funcţie a liderilor grupurilor parlamentare: Ion Iliescu la Senat şi Viorel Hrebenciuc la Camera Deputaţilor. Propunerea a întâlnit susţinerea lui Victor Ponta, Ioan Rus, Mihai Tănăsescu şi Liviu Dragnea.

Aflat şi el sub tirul criticilor, Mircea Geoană a reuşit să-i salveze pe Iliescu şi Hrebenciuc, refuzând să supună propunerea la vot. "Asta nu este o chestiune care se supune la vot", ar fi spus Geoană, potrivit unor surse din conducerea partidului. Preşedintele PSD a făcut faţă mai multor tentative de soluţionare a problemei prin vot, deoarece a obţinut sprijinul mai multor vicepreşedinţi.

Potrivit unor alte surse, însă, se pare că planul din spatele propunerii lui Dâncu era ca grupul de la Cluj să-şi poată numi oameni apropiaţi în funcţiile de lider de grup de la Cameră şi Senat. Aceste surse au spus că Victor Ponta ar fi vizat funcţia lui Hrebenciuc, de şef al deputaţilor pesedişti. Ponta însă a negat această ipoteză. "E o tâmpenie", a afirmat Ponta. El a mai spus că este extrem de dezamăgit de faptul că nimeni nu şi-a asumat rezultatul referendumului şi a spus că în şedinţa de astăzi a Comitetului Executiv Naţional se va discuta chestiunea asumării răspunderii liderilor.

Stan şi Puşcaş au demisionat

Deputatul Ion Stan a demisionat din funcţia de vicepreşedinte al partidului şi de şef al filialei Dâmboviţa, iar Vasile Puşcaş şi-a anunţat demisia din funcţia de vicelider al grupului PSD. El a solicitat demisia întregii conduceri a grupului social-democrat, în frunte cu Viorel Hrebenciuc.

"Consider că şi conducerea grupului a fost implicată în decizie şi, în consecinţă, am solicitat ca şi conducerea grupului parlamentar de la Camera Deputaţilor să îşi înainteze demisia", a declarat Puşcaş. Marian Săniuţă a spus că, după şedinţa de grup, toţi cei care au condus campania privind demiterea lui Băsescu ar trebui să-şi asume răspunderea. "Dacă nu demisia, atunci există posibilitatea de a se autosuspenda", a declarat Săniuţă.

Viorel Hrebenciuc a spus că nu îşi va da demisia din funcţie, aşa cum a cerut Puşcaş, pentru că decizia de iniţiere a suspendării nu i-a aparţinut numai lui, ci BPN. În plus, Hrebenciuc a mai spus că judeţul său, Bacău, a fost al şaselea în topul rezultatelor favorabile demiterii, cu un procent de peste 30%.

"M-am autosuspendat din funcţia de vicepreşedinte al PSD pentru a genera o analiză serioasă. Va urma o analiză serioasă, riguroasă, a ceea ce s-a întâmplat, a genezei acţiunii, a legitimităţii şi a modalităţii strategice şi tactice în care s-a implementat aceasta", a spus Liviu Dragnea, după şedinţa de ieri.
"Din punct de vedere al asumării politice a acestei responsabilităţi, rezultatul a fost evident, a fost o decizie colectivă şi ne-o asumăm cu toţii, şi la bine, şi la rău", a zis Geoană.

Negocieri pentru o nouă majoritate

Mircea Geoană a declarat că s-a decis, ieri, începerea de discuţii exploratorii cu alte partide, pentru a găsi soluţii de formare a unei majorităţi transparente, care să asigure stabilitatea guvernării.

"Domnul Traian Băsescu încearcă să creeze un fel de majoritate proprezidenţială dincolo de partide, este în acelaşi timp evident faptul că actualul guvern este într-o situaţie de extremă fragilitate şi este ameninţat în orice clipă cu o iminentă demitere, de aceea BPN a decis că vom propune forului statutar demararea de discuţii exploratorii cu alte partide parlamentare pentru a găsi soluţii pentru o majoritate transparentă care să asigure o guvernare stabilă şi eficace pentru restul ciclului pe care îl traversăm", a declarat liderul social-democrat", a declarat Geoană.

El a evitat să spună şi care sunt formaţiunile cu care PSD va purta negocieri. Mircea Geoană a evitat să spună dacă social-democraţii vor depune o moţiune de cenzură, dar a spus că este împotriva declanşării de anticipate.

Ofensiva grupului de la Cluj

"Suspendarea a fost o greşeală din punct de vedere strategic şi tactic. Am susţinut şi înainte, pot să susţin şi acum, a fost o greşeală", a spus Vasile Dâncu.

"În general, sunt cauze mai importante aici, este vorba despre o încrengătură de decizii greşite şi de mecanisme de decizie care nu funcţionează. Am discutat aseară prin telefon cu colegii mei. Trebuie să vedem cum vom putea să ne reoganizăm pentru a recâştiga demnitatea parlamentului si a parlamentarilor", a spus Dâncu. După şedinţă, Ioan Rus a spus că astăzi se va propune Comitetului Executiv Naţional iniţierea unui referendum intern la nivelul electoratului PSD pentru a vedea poziţia acestuia faţă de temele vehiculate în campania pentru referendum, cu scopul de a direcţiona partidul în sensul indicat de electorat.

Există o doză de răspundere pe care ne-o vom asuma cu toţii, în proporţiile cuvenite
Mircea Geoană

Noi am ajuns la concluzia că decizia privind suspendarea lui Traian Băsescu a fost una corectă şi ne-am trezit cu un eşec, pentru că pe o parte dintre temele introduse în campanie - oligarhi, etc - am pierdut voturi
Ioan Rus

Deciziile se vor lua numai prin vot

Liviu Dragnea (foto) susţine că cel mai important lucru care a fost stabilit ieri este că deciziile din BPN să fie luate de acum înainte prin vot în urma exprimării tuturor argumentelor. Într-un mod similar s-a exprimat şi Ioan Rus, care a spus că este important ca specialiştii într-un domeniu să fie ascultaţi cu prioritate în Biroul Permanent.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite