Pescar de ocazie pe malul mării
0
Pescarii împătimiţi nu ratează ocazia de a-şi lansa momeala în apele mării. Fie că sunt în concediu sau au venit cu afaceri la malul Mării Negre, iubitorii pescuitului sportiv au cel puţin o lansetă în bagaj.
Pe digurile sau fâşiile de plajă care pătrund în mare găseşti, în orice moment al zilei, pescari. Dacă îi întrebi câte ceva despre această pasiune, cei mai mulţi vor spune că au crescut de mici cu undiţa în mână. Au luat microbul de la un părinte sau de la vreo altă rudă.
Crescut pe Someşul Mic
Nea Fănel, în vârstă de 60 de ani, se află de două săptămâni în Constanţa şi pescuieşte pe dig aproape în fiecare zi. Între timp, soţia lui face plajă.
Este clujean şi mărturiseşte mândru că a crescut în apropierea Someşului Mic. A învăţat să pescuiască cu adevărat de la zece ani.
„Am pescuit în fiecare zonă în care am călătorit, dar nimic nu se compară cu pescuitul pe Mureş“, mărturiseşte Fănel. Pe măsură ce-l întrebi detalii, începe să-ţi povestească de pasiunea lui, ca unui prieten de mulţi ani. „Îţi zic eu: dacă vrei să înveţi meseria asta şi să te şi bucuri de pescuit, du-te în Delta Dunării. E foarte frumos acolo. Am nişte rude ale nevesti-mii la care merg an de an. Să vezi acolo pescuit“, spune bărbatul.
Nici nu termină de lăudat Delta, că simte la undiţă cum trage peştele. Zvâcneşte fără să stea pe gânduri, dar rămâne doar cu firul. Îmi arată: „Uite, a muşcat cu totul. E mare!“. Degetele i se mişcă rapid în timp ce leagă o altă „montură de fund“. „Dar să vezi ce am păţit acum câteva zile. Am prins un guvid sau aşa am crezut. Când, ce să vezi, un peşte m-a înţepat rău de tot cu aripa de sus, de a trebuit să ajung la medic. Era o diavoliţă. Cineva încerca să mă oprească să pun mâna pe peşte, dar eu nu am ştiut“, povesteşte omul arătând, demonstrativ, palma umflată.
Un amator clujean
Mircea Licăreţ, un alt pescar împătimit, este din Sibiu şi se află pe litoral cu familia, soţia şi fetiţa, de mai bine de o lună. Lucrează în construcţii, în Italia, şi stă mult timp plecat de acasă. E zâmbitor şi dispus să vorbească, chiar şi cu un necunoscut, o zi întreagă. Nu se crede mare pescar, dar spune că îşi cumpără câte o undiţă dacă dă peste un ochi de apă, pentru a-şi încerca norocul. Fetiţa i-a preluat pasiunea şi chiar şi-a demonstrat măiestria, prinzând un guvid.
Licăreţ nu a trăit aventuri miraculoase legate de pescuit, în schimb îi face plăcere să vorbească de litoralul românesc. Este printre puţinii români mulţumiţi de ceea ce se găseşte aici. „Italienii sunt mai buni comercianţi, sunt mai drăguţi, ştiu să-şi vândă marfa. Am mers la mare acolo, dar nu mi-a plăcut. Şi asta pentru că îmi place foarte mult în România“, mărturiseşte el, adăugând că şi în Italia sunt plaje murdare, alge sau garduri la terase mai prost întreţinute.
„Aşa suntem noi, românii, ne-am obişnuit să ne dăm mai amărâţi, mai săraci, mai slab pregătiţi decât alţii. Ne facem singuri rău prin faptul că ne coborâm în faţa lor. Dar nu e aşa“, adaugă Mircea.
Între afaceri şi pasiune
Pe Stefano l-am găsit la capătul unui dig din Constanţa, după ce treci peste blocuri de piatră, încercând să te fereşti de valuri.
Este din nordul Italiei şi a venit în România cu afaceri în domeniul electricităţii. Nu cunoaşte deloc limba română, dar intuieşte ce îi spui. A pus mâna pe undiţă la vârsta de patru ani, învăţat de tatăl său.
Acum are 40 de ani şi nu pierde niciodată ocazia să pescuiască. Era necăjit că nu a prins nimic de trei zile, dar nu s-a descumpănit. Chiar se întreba dacă nu cumva greşeşte momeala, necunoscând peştii din Marea Neagră.
Odată, un peşte m-a înţepat rău de tot cu aripa de sus, de a trebuit să ajung la medic. Era o diavoliţă.
Nea Fănel (60 de ani)
pescar amator
Îmi cumpăr câte o undiţă de fiecare dată când dau de un ochi de apă. Doar ca să-mi încerc norocul.
Mircea Licăreţ (40 de ani)
pescar de ocazie
Se încarcă comentariile...
