Portret/ Victor Perdevară a pedalat 1.600 de kilometri pentru o idee

A parcurs cu bicicleta traseul prin cinci ţări dunărene. Expediţia cicloturistică „Danubius 2009” a fost pretextul perfect pentru a atrage atenţia asupra importanţei sportului pe două roţi.

Victor Perdevară este un tânăr bistriţean de 21 de ani pentru care viaţa înseamnă libertate, sănătate şi ore întregi de mers cu bicicleta. Adoră acest sport încă de la vârsta de şase ani, când părinţii i-au cumpărat prima bicicletă: un Pegas. Nu s-a gândit niciodată că va ajunge să cutreiere lumea în lung şi lat doar cu provizii, un sac de dormit şi un cort pentru campare. De curând, s-a întors din cea mai mare aventură pe două roţi: traseul cicloturistic „Danubius 2009”, unde a stăbătut Ungaria, Slovacia, Austria şi Serbia, timp de o lună. A vrut să vadă cum sunt priviţi bicicliştii în alte ţări şi a încercat să demonstreze că sportul pe două roţi e un mod de viaţă sănătos.

De mic a vrut să cunoască lumea

Când îşi aminteşte de unde a început pasiunea lui pentru mersul pe bicicletă, lui Victor îi vin în minte anii copilăriei. „Aveam vreo opt sau nouă ani, atunci când stăteam în casă şi răsfoiam atlasul geografic şcolar. Acela cu învelitoarea albastră. Mă jucam cu creionul pe harta Europei şi vroiam să trec să văd toate ţările. Nu credeam că într-o zi chiar am să fac asta. Pe atunci îmi plăcea doar să mă dau cu bicicleta”, îmi aminteşte Victor. Anul acesta a ieşit pentru prima dată din ţară, după ce, anterior, a făcut un tur al Maramureşului, al Bistriţei şi al Clujului. „Expediţia prin ţările dunerene a fost primea mea ieşire din România. Am mers prin cinci ţări pe unde trece Dunărea. Am luat cu mine bicicleta, bagaje, un cort şi am plecat la drum. Am vrut să văd cum sunt trataţi bicilcliştii în ţările europene şi am observat că în România nu au nici măcar benzi speciale pentru bicilcişti, în timp ce în alte ţări aceştia au semafoare speciale pentru ei, de exemplu, în Ungaria”, spune tânărul.

Şi la 80 de ani va pedala

Pasiunea pentru mersul pe bicicletă nu ţine cont de vârstă, pentru Victor Perdevară. „Şi la 80 de ani mă văd tot pe bicicletă. Nu aş putea să renunţ. De altfel, îmi amintesc că am mai avut accidentări şi tot nu m-am lăsat de acest sport”, spune bistriţeanul. Cel mai mult a rezistat să nu se dea pe bicicletă o sptămână. „E obositor şi nu oricine ar putea face acest sport. În cele 31 de zile de expediţie, au fost momente în care am vrut să renunţ. Dar am mers mai departe, pentru că nu îmi place să la un lucru neterminat. După 20 de zile de pedalare, am dormit 12 ore neîntrerupte”, mai povesteşte Victor. Acesta adaugă faptul că alimentaţia joacă un rol important în rezistenţa fizică. „Peştele, fructele şi lactatele sunt alimente obligatorii”, ne asigură tânărul.

Ce-i place:

Să doarmă în aer liber. „Am o filosofie de viaţă. Îmi place să stau izolat, în nopţile cu lună plină. Aşa simt mai bine libertatea”, spune Victor. Acesta recunoaşte că îi place sentimentul de împlinire după ce a realizat ceva important în viaţă.

Ce nu-i place:

Lui Victor nu îi place să aştepte oamenii nepunctuali şi nici să piardă vremea. „Îmi displac persoanele care nu sunt respectuoase, la fel de mult ca şi cele şi care sunt prizoniere în sisteme închise şi rigide”, mai spune acesta.

Întrebări şi răspunsuri:

Cum te percep prietenii tăi?

 V.P: Cred că văd totul ca un lucru inedit. Cu siguranţă nu mă iau drept exemplu. Mulţi mă admiră pentru curajul şi spiritul meu aventurier, dar îmi spun că ei nu ar face aşa ceva.

Care este cel mai mare beneficiu al experienţelor tale?

V.P.: Cel mai mare câştig este experienţa unică. Faptul că am cunoscut oameni şi culturi diferite. Am învăţat că o astfel de expediţie este mai folositoare decât trei facultăţi pe care le poate urma cineva.

Profil personal
NĂSCUT:  9 mai, 1988, în Bistriţa
STUDII: Facultatea de Studii Europene, secţia Relaţii Internaţionale,  Universitatea Babeş-Bolyai, anul doi
EXPERIENŢĂ: Turul ciclistic al Maramureşului, al Bistriţei şi al Clujului
OCUPAŢIE: Colaborator la o publicaţie locală cotidiană din Bistriţa
FAMILIE:  Mai are un frate mai mare