Perdele forestiere pe drumurile din Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judeţul Sibiu a intrat într-un program naţional de împădurire a laturilor unor drumuri naţionale şi căi ferate. Vor fi 11 perdele forestiere, dispuse de-a lungul drumurilor naţionale şi

Judeţul Sibiu a intrat într-un program naţional de împădurire a laturilor unor drumuri naţionale şi căi ferate. Vor fi 11 perdele forestiere, dispuse de-a lungul drumurilor naţionale şi judeţene care se întind pe o suprafaţă de 31,8 ha. În acest program, de înfiinţare a perdelelor de protecţie cu plantaţii, vor intra în special zonele în care căile de comunicaţii sunt puternic afectate în urma ninsorilor abundente, a viscolelor, furtunilor de zăpadă sau a vântului puternic. Costurile estimate se ridică la 8,1 milioane de euro. Proiectul va fi implementat din acest an şi va dura până în 2011. "În acest sens vor fi achiziţionate 30 milioane bucăţi de puieţi forestieri pentru realizarea plantaţiilor. În judeţul Sibiu, plantaţiile vor fi dispuse în municipiul Sibiu, la Boiţa, şelimbăr, Cristian, Sălişte, Miercurea Sibiului şi şeica Mare", ne-a precizat directorul Direcţiei Silvice Sibiu, Robert Blaj.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite