Pensionarii, ochii şi urechile poliţiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bătrânii care se uită pe geam i-ar putea identifica pe hoţii din parcări, cred oamenii legii. Îngrijoraţi de numărul mare al infracţiunilor, şefii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vrancea s-au gânditsă-şi ia ajutoare.

Oamenii legii vor încerca să-i „racoleze” în special pe vârstnicii care au tot timpul la dispoziţie pentru a spiona vecinii şi intruşii.

“Ne-am propus identificarea, prin agenţii comunitari, a tuturor persoanelor vârstnice sau cu dizabilităţi care mai tot timpul stau la balcon, prin faţa blocurilor sau îşi plimbă animalele de companie, astfel încât să le putem folosi ca voluntari sau ca persoane care vizualizează anumite persoane care nu-şi găsesc preocupările legale în faţa blocurilor sau în parcări”, a declarat comisarul Marin Vasile, şeful Biroului de Ordine Publică din cadrul IPJ Vrancea.

De cealaltă parte, pensionarii nu s-au arătat impresionaţi de apelul la civism lansat de poliţişti. “Dacă văd ceva şi mă întreabă poliţia, le spun, dar să mă duc eu la poliţie, nici vorbă”, ne-a spus Anton Pascu un pensionar de 82 de ani din Focşani.

Bătrânii nu vor să-şi consume minutele de pe telefon, nici dacă poliţia este dispusă să-i recompenseze cumva pentru gestul lor.
„Până vine poliţia, pleacă hoţul cu maşinA”

„Chiar dacă stau la balcon şi văd ceva, nu sun la poliţie că până vin ăştia, pleacă hoţul cu maşină cu tot. Nu mă intersează să-i anunţ nici cu bani, nici fără. Dacă văd ceva şi pot să mă bag, mă bag.

Eu am vrut să prind un hoţ care furase un portofel de la o femeie din piaţă. Dar n-am reuşit decît să-i pun piedică. A fost bine şi-aşa, că l-a prins Poliţia Pieţei”, a spus Costică Agafiţei, pensionar, 74 de ani.

Experienţa vieţii i-a învăţat pe unii că în ziua de azi nu e bine să te sesizezi. “Nu e bine să te bagi în astfel de cazuri pentru că hoţii se pot întoarce, te ţin minte şi se răzbună”, a spus Maria Creţeanu, o pensionară de 65 de ani.

    2007    2008

Furturi    1.090    1.037

Furturi auto    26    16

Furturi din maşini    151    129

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite