Pensionarii militari depun plângeri penale împotriva lui Boc, Oprea, Igaş şi Maior

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pensionarii militari se tem că li se vor tăia din venituri
Pensionarii militari se tem că li se vor tăia din venituri

Cadrele militare pensionate vor depune plângeri penale împotriva premierului, a miniştrilor Gabriel Oprea, Traian Igaş, a directorului SRI, George Maior, pentru nerespectarea legislaţiei şi a hotărârilor judecătoreşti privind pensiile, informează Mediafax.

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în Retragere şi în Rezervă va rechama, joi, la Parchetul Instanţei Supreme faptul că premierul Emil Boc, miniştrii Gabriel Oprea şi Traian Igaş, precum şi directorul SRI, George Maior, nu respectă hotărârile judecătoreşti privind recalcularea pensiilor.

Colonelul (r) Valeriu Pricină, vicepreşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în Retragere şi în Rezervă (SCMD) a declarat că plâgnerile penale care urmează a fi transmise parchetului reclamă inclusiv neaplicarea normelor statului de drept.

SCMD invocă încălcarea Constituţiei, a legislaţiei europene, a dreptului la proprietate şi contestă poziţia oficială a Guvernului potrivit căreia hotărârile judecătoreşti care prevăd suspendarea hotărârii de guvern 735 sunt aplicabile numai reclamanţilor în dosar.

De asemenea, SCMD pregăteşte iniţierea unui proces împotriva şefilor centrelor militare care au eliberat adeverinţele pe baza cărora au fost recalculate pensiile, deoarece acestea nu au fost emise de autorităţile competente, nu indică sursa veniturilor înscrise şi nu sunt semnate de organul financiar contabil.

Pricină a spus că sindicatul a primit "tone" de sesizări din partea pensionarilor militari care reclamă faptul că au primit pensii mult mai mici decât cele care li se cuveneau de drept.

"De altfel, cu excepţia câtorva plutonieri în cazul cărora calculaţiile iniţiale fuseseră greşite şi care au primit într-adevăr sume în plus, toţi pensionarii militari au primit mai puţin la pensie decât li se cuvenea", a spus Valeriu Pricină, citat de Mediafax, contrazicând astfel Ministerul Apărării care a anunţat miercuri că nicio pensie sub 3.000 de lei nu va scădea după recalculare.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite