Patru ştranduri şi-au deschis porţile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alte trei baze de agrement vor fi funcţionale începând cu 15 mai

Numărul mare de piscine şi ştranduri din judeţ sunt o alternativă pentru cei care nu au posibilitatea financiară de a-şi petrece concediul în altă parte sau doresc să se relaxeze la sfârşitul unei zile de muncă. 1 Mai este ziua în care se dă tonul la distracţie.  Primele piscine şi ştranduri care îi aşteaptă pe gorjeni sunt: plaja Elegance Beach cu două piscine, ştrandul din complexul Dolce Vita, precum şi cele din Rovinari şi Ţicleni, celelalte urmând să îşi deschidă porţile după 15 mai. 
Ştrandul Dolce Vita din Parcul Central funcţionează zilnic între orele 8.30 şi 18.30, iar distracţia poate continua până seara târziu la terasa amenajată în jurul bazinului, unde vor putea fi servite diverse preparate.

Jocuri distractive şi concursuri de înot

Intrarea este 10 lei, atât pentru adulţi, cât şi pentru copii. Sunt puse la dispoziţie 200 de şezlonguri şi tot atâţia colaci de salvare. Închirierea unui şezlong costă 10 lei. Vor fi organizate o serie de jocuri distractive în bazin, precum şi concursuri de înot şi sărituri de la trambulină, dar şi serii de câte zece-douăzeci de persoane pentru cursuri de înot. Vârsta celor care se pot înscrie este de la 5 ani la 80 de ani. Cursurile vor începe după 15 iunie, se vor ţine zilnic între orele 9.00 şi 14.00, timp de 12 zile şi vor costa 100 de lei pentru o persoană. „Vom aduce şi trupe renumite, pentru că vrem ca toţi cei care vin o dată la ştrandul nostru, să se reîntoarcă“, a declarat Aurel Buleac, administrator complex. La Dolce Vita există şi bazin pentru copii, supravegheat în permanenţă de un cadru medical specializat.

Ştrandul din centrul oraşului Rovinari va funcţiona zilnic întrele orele 9.00 şi 0.00. Intrarea va fi de 5 lei pentru adulţi şi 3 lei pentru copii. 300 de şezlonguri vor fi puse la dispoziţie, închirierea acestora intrând în preţul biletului. Printre posibilităţile de petrecere agreabilă a timpului liber se numără terasa, minibarul, terenurile de volei şi de tenis de picior.

Ştranduri ce se vor deschide mai târziu

Ştrandul de la Drăguţeşti va fi primul care se va deschide după 15 mai. Biletele de intrare costă  9 lei pentru adulţi şi 3 lei pentru copii. Băile Săcelu îşi aşteaptă turiştii începând cu 25 mai, taxa de intrare fiind aceeaşi ca şi anul trecut: 7 lei. În momentul de faţă, bazinele de la Săcelu se află în plin proces de modernizare. Acestea vor fi deschise zilnic între orele 8.00 şi 21.00.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite