Patriciu iese din afacerile cu petrol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Omul de afaceri Dinu Patriciu a anunţat, ieri, că a vândut restul de 25% din acţiunile deţinute la grupul Rompetrol către KazMunaiGaz. Patriciu renunţă, astfel, la afacerea care l-a consacrat, după ce, în august 2007, vânduse 75% din grup către compania kazahă de stat.

Potrivit raportului anual pe 2007 al KazMunaiGaz (KMG), kazahii plătiseră pentru pachetul majoritar 1,6 miliarde de dolari. Niciuna din părţi nu a anunţat, ieri, valoarea tranzacţiei.

„Nu putem comunica această sumă, întrucât este vorba de o afacere privată“, a declarat, pentru „Adevărul“, purtătorul de cuvânt al Rompetrol Holding, Ivo Gabara. Anul trecut, grupul Rompetrol a avut o cifră de afaceri de 8,7 miliarde de dolari. Potrivit site-ului KMG, la data de 22 iunie a fost aprobată o rezoluţie a board-ului director privind „o tranzacţie mare“.

Patriciu spune că decizia face parte dintr-o strategie mai de business mai largă a sa. „Intenţionez în continuare să îmi concentrez  eforturile în trei sectoare principale:  piaţa imobiliară europeană, mass-media şi un număr de alte proiecte importante din zona sectorului energetic.

Mediul actual economic şi financiar global oferă oportunităţi excepţionale pentru investitori cu lichidităţi majore, iar eu sunt implicat activ în dezvoltarea unui număr de proiecte noi care necesită un nivel maxim de timp şi atenţie din partea mea“, a spus Patriciu.

KMG riscă sancţiuni

Pentru preluarea Rompetrol Rafinare Constanţa şi Rompetrol Well Services, companii din grup listate pe Bursa de Valori Bucureşti, KMG trebuie să facă, însă, o ofertă publică de preluare. „KazMunaiGaz era obligată să facă oferta publică de preluare şi dacă rămânea la deţinerea de 75% din grupul Rompetrol.

La momentul primei tranzacţii, nu era o obligaţie foarte clară în acest sens, însă instrucţiunea adoptată recent de CNVM obligă la această procedură“, ne-a declarat Bogdan Chetreanu, comisar în cadrul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM). La rândul său, Victor Eros, de asemenea comisar în CNVM, a precizat că, în cazul în care compania kazahă nu se supune acestor reguli, riscă să primească amenzi de 5% din capitalul social.

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a adoptat recent o instrucţiune referitoare la deţinerile directe şi indirecte, prin care orice acţionar care are mai mult de 33% din drepturile de vot în cadrul unei companii este obligat să facă ofertă publică de preluare, în termen de două luni.

La Rompetrol Rafinare, grupul petrolier deţine direct şi indirect 75,32% din capital, iar la Rompetrol Well Services are o participaţie de 51%.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite