Dinu Patriciu, primul român cu bancă în străinătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dinu Patriciu, primul român cu bancă în străinătate
Dinu Patriciu, primul român cu bancă în străinătate

Patriciu a achiziţionat, în parteneriat cu fostul premier georgian Lado Gurgenidze, Banca Populară a Georgiei (BPG), conform agenţiei ruseşti Interfax.

Instituţia de credit are o capitalizare de circa 47 de milioane de euro, potrivit cotaţiei medii de tranzacţionare a titlurilor din şedinţa de miercuri a bursei de la Tbilisi. BPG a fost înfiinţată în octombrie 2002 şi dispune de o reţea de 211 sucursale în întreaga ţară.

Achiziţia a fost realizată prin intermediul companiei Liberty Capital LLC, subsidiară a Liberty Investments Holding B.V, în care Dinu Patriciu este asociat cu Gurgenidze. Omul de afaceri român deţine peste 90% din acţiunile societăţii. Noul proprietar al BPG intenţionează să mărească numărul acţiunilor liber transferabile în piaţă, delistarea nefiind o opţiune în strategia pe termen lung a băncii, susţin surse apropiate tranzacţiei.

Un avantaj major al BPG pentru dezvoltarea ulterioară a instituţiei de credit este poziţia privilegiată pe care o deţine pe piaţa pensiilor din Georgia.

Achiziţii pe piaţa Românească

Liberty se află în negocieri şi pentru achiziţia pachetului majoritar al societăţii româneşti de brokeraj Fairwind Securities, menţionează aceleaşi surse.

Dintre toate economiile emergente, Georgia se află pe cea mai înaltă poziţie în clasamentul „Doing Business” al Băncii Mondiale. Partenerul de afaceri al lui Dinu Patriciu, Lado Gurgenidze, este bancher de carieră şi a lucrat timp de 10 ani în cadrul a diferite bănci de investiţii din Europa de Est şi Londra.

Dinu Patriciu nu a putut fi contactat până la închiderea ediţiei.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite