Patrice aduce febra reggae în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Patrice aduce febra reggae în România
Patrice aduce febra reggae în România

Cântăreţul afro-german are spectacol luni, 23 iunie, pe Arenele Romane din Bucureşti Patrice fascinează prin stilul său muzical eclectic, care a dat naştere la hituri precum "Soul

Cântăreţul afro-german are spectacol luni, 23 iunie, pe Arenele Romane din Bucureşti

Patrice fascinează prin stilul său muzical eclectic, care a dat naştere la hituri precum "Soul Storm", "Up in My Room" şi "Everyday Good".

S-a născut în 1979, în oraşul german Kerpen. Tatăl lui este scriitorul şi activistul african Gaston-Bart Williams, originar din Sierra Leone, iar mama sa este germancă.

Al doilea nume al cântăreţului este Babatunde, care înseamnă "reîntoarcerea tatălui" şi l-a primit pentru că s-a născut în aceeaşi zi în care a murit tatăl său.

Artiştii care reprezintă influenţe marcante în soundul lui Patrice Bart-Williams sunt Jimi Hendrix, Bob Dylan şi Bob Marley, dar inspiraţia provine şi de pe scena muzicii "dub" din Jamaica şi Marea Britanie.

A înregistrat până acum două coveruri după Bob Marley, la piesele "It Hurts to Be Alone" şi populara "No Woman, No Cry". În lumea muzicală a lui Patrice, reggaeul este completat cu balade de chitară acustică, funk şi pseudojazz.

Cântă despre rebeliune

Soundul-"hibrid" al artistului i-a adus fani din mai multe genuri muzicale, mai ales în Franţa şi Germania, dar şi clienţii cluburilor alternative din România au dansat multe nopţi pe melodiile sale pline de suflet. Temele principale ale lui Patrice sunt spiritualitatea, rebeliunea - moştenită de la tatăl său - mândria de rasă, viaţa, moartea.

Perioada norocoasă din viaţa lui Patrice a fost cea în care petrecea timpul cu diverse trupe din nişa afro-beat şi reggae şi l-a cunoscut pe Matthias Arfmann. Acesta a produs "Lions", în 1999, E.P.-ul de debut al cântăreţului. Primele piese le-a compus, însă, la vârsta de 12 ani.

Unde, când, cum?

Patrice concertează pe 23 iunie, la Arenele Romane.

Biletele costă 75 de lei şi pot fi achiziţionate în reţeaua magazinelor Diverta din Bucureşti şi din ţară şi de pe site-ul www.ticketpoint.ro.

Concertul începe la ora 20.30.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite