Arpad Paszkany, „naşul“ cuibului de şantajişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arpad Paszkany, „naşul“ cuibului de şantajişti
Arpad Paszkany, „naşul“ cuibului de şantajişti

Finanţatorul echipei de fotbal CFR Cluj va fi judecat pentru folosirea trustului de presă clujean „Gazeta“ în acţiuni de şantaj. Finanţatorul echipei CFR Cluj, Arpad Zoltan Paszkany, a fost trimis în judecată, ieri, fiind acuzat că l-ar fi şantajat pe omul de afaceri Iulian Dascălu.

VEZI AICI RECHIZITORIUL PROCURORILOR ÎN CAZUL PASZKANY ARPAD ZOLTAN

Mai citeşte şi:
Cluj: UPDATE / Patronul clubului CFR, Paszkany Arpad, judecat pentru şantaj
Cluj: Paszkany a plecat din ţară după ce a aflat acuzaţiile procurorilor
Cluj: STENOGRAME Paszkany, apropiatul infractorilor de la „Gazeta”

Paszkany este acuzat de procurorii DIICOT că ar fi folosit publicaţiile trustului „Gazeta“ din Cluj-Napoca, pe care le finanţa, în interesul personal sau al firmelor sale, pentru a determina societăţile concurente să facă sau să nu facă anumite activităţi, să renunţe la participarea la licitaţii sau să încheie contracte.

Principala acuzaţie pe care procurorii i-o aduc finanţatorului CFR Cluj este campania de presă lansată împotriva milionarului Iulian Dascălu, administratorul societăţii „Iulius Grup“ din Iaşi.

În urma unor materiale de presă denigratoare şi a şantajului, Dascălu ar fi fost nevoit să-i cedeze lui Paszkany, pentru doar 10.000 de euro, o suprafaţă de teren de 13. 947 de metri pătraţi, pe care se află în prezent terenul de antrenament al echipei de fotbal CFR Cluj şi a cărui valoare de piaţă depăşea la acel moment 400.000 de euro.

Terenul şi procesul

Audiat de procurori, Dascălu a declarat că disputa în afaceri cu Paszkany a început în toamna anului 2005, când firma lui a fost declarată câştigătoarea unei licitaţii organizate de Consiliul Judeţean (CJ) Cluj pentru încheierea unui contract de asociere în vederea construirii unui mall în cartierul Gheorgheni din Cluj - Napoca. ,

,Firma concurentă (S.C. South East Euromentor SRL – n.r.) care a participat la licitaţie, despre care am aflat că aparţine învinuitului Arpad Paszkany, a atacat hotărârea CJ Cluj în instanţă“, a declarat anchetatorilor Dascălu.

Pentru stingerea „războiului“, cei doi patroni s-au întâlnit în biroul lui Paszkany, care i-a făcut „oferta“: „în schimbul renunţării la acţiunea în instanţă să-i dau un teren situat în vecinătatea mallului“. „Paszkany mi-a spus că este extrem de interesat de acest teren deoarece intenţionează să-l folosească drept bază sportivă pentru echipa lui“, a mai completat Dascălu.

Terenul avea suprafaţa totală de 24.000 de metri pătraţi şi a fost cumpărat cu aproximativ 1.100.000 de euro de firma care construia mallul. Paszkany i-a dat 10.000 de euro şi i-a promis servicii de publicitate pe stadionul CFR Cluj în valoare de 240.000 de euro.

image
image

Momentan, prefer să mă abţin de la orice comentariu pe această temă. Ce am avut de spus, există depus la dosar.

image


Iulian Dascălu
administrator „Iulius Grup“

Magistraţii au încălcat normele de procedură

Procurorii care au instrumentat dosarul lui Arpad Paszkany au observat că judecătorii de la Târgu-Mureş care au suspendat hotărârea Consiliului Judeţean Cluj prin care se asocia cu firma lui Iulian Dascălu au încălcat mai multe norme procedurale. Dosarul deschis de firma lui Paszkany, South East Euromentor, a fost pe rolul Tribunalului Cluj, dar a fost strămutat la Târgu-Mureş.

Analizând dosarul din instanţă, procurorii au observat că un complet de judecată, altul decât cel investit, a schimbat data procesului. Astfel, odată cu data procesului a fost schimbat şi completul de judecată. Mai mult, cererea de suspendare a fost soluţionată, deşi avocaţii părţilor nu erau prezenţi în sală.

„În acest sens, trebuie remarcat faptul că, în vreme ce referatul cauzei evidenţiază lipsa de procedură cu pârâta anterior menţionată, în încheierea de şedinţă, din data de 8 iunie 2006, se consemnează faptul că procedura de citare este legal îndeplinită“, notează procurorii. Nu în ultimul rând, chiar dacă South East Euromentor a sesizat instanţa de judecată cu privire la suspendarea unui proces verbal al Comisiei de Licitaţie, judecătorii au decis atât suspendarea acesteia, cât şi a unui alt proces verbal şi a întregului contract de asociere.

„Se poate, astfel, lesne observa că soluţionarea cererii de suspendare a actelor administrative s-a făcut, în opinia noastră, cu încălcarea flagrantă a principiilor şi a normelor imperative de procedură, respectiv continuitatea completului de judecată, contradictorialitatea şi disponibilitatea“, susţin procuorii.

Dosarul „Gazeta“

Dosarul prin care Arpad Paszkany a fost trimis în judecată a fost disjuns din dosarul care îl privea pe Liviu Man, preşedintele trustului „Gazeta“ din Cluj-Napoca. Alături de Liviu Man, sunt acuzaţi mai mulţi ziarişti şi directori ai trustului - Aurel Mureşan, Dorel Alexandru Vidican, Ioan Oţel, Călin Dan Pârcălab, Aurelian Grama, Anca Cocuţ, Adrian Avarvarei şi Memoranda Suppllexa Onac.

Acuzaţiile vizează infracţiuni de asociere la un grup infracţional şi şantaj. Aceştia au fost trimişi în judecată la 19 ianuarie 2007. În martie 2007, Curtea Supremă a decis strămutarea cauzei la Tribunalul Brăila, instanţă care a dispus refacerea urmăririi penale. Curtea de Apel Galaţi va decide dacă va retrimite dosarul la Parchet.

Ameninţările lui Paszkany

image

Baza de antrenament a echipei CFR Cluj a fost construită pe terenul obţinut aproape gratis de Paszkany Foto: David Şugar



Construcţia mallului  aparţinând lui Dascălu era în pericol, deoarece existau termene-limită pentru constructori, iar finanţarea era pusă în pericol de existenţa procesului. „Paszkany mi-a spus în mod direct faptul că se va folosi de toate pârghiile pentru a-mi bloca această construcţie şi, cunoscând faptul că acesta are relaţii în toate instituţiile statului, având posibilitatea reală de a mă împiedica să-mi realizez proiectul, am fost de acord să-i cedez acestuia o parte din teren, mai precis o suprafaţă de 13.947 de metri pătraţi“, s-a plâns Dascălu.

Arpad Paszkany, cumnatul lui, Szekernyes Karoly, şi alte persoane sunt cercetaţi într-un alt dosar, la DIICOT, cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de spălare de bani, instigare la mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului.
Procurorii au depus la dosar mai multe convorbiri telefonice din care reieşea modul în care trustul Gazeta din Cluj-Napoca era finanţat de Paszkany, printr-un off-shore, „Loretto European LLC“, înregistrat în New York, SUA.

Din datele procurorilor, la 26 martie 2003, la Banca Internaţională Central Europeană Ltd din Budapesta, „Loretto European LLC“, Paszkany a deschis un cont în valoare de 30.000 de dolari americani pentru finanţarea publicaţiilor aparţinând trustului Gazeta din Cluj-Napoca. Mandatarul din România al acestei societăţi era un angajat al lui Paszkany, iar preşedintele Consiliului de Administraţie era cumnatul său, Szekernyes Karoly.

La dosar au mai fost depuse convorbiri telefonice din care rezultă că Paszkany exercita un control direct asupra publicaţiilor din trustul Gazeta din Cluj-Napoca prin intermediul lui Liviu Man.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite