Pasagerii, la mâna companiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pasagerii care au avut de suferit din cauza haosului aerian provocat de norul de cenuşă din Islanda vor fi recompensaţi financiar după bunul plac al companiilor, după ce miniştrii Transporturilor din Uniunea Europeană nu au luat nicio decizie în acest sens.

Comisarul pentru Transport, Siim Kallas, care este şi vicepreşedinte al Comisiei Europene, le-a reamintit europenilor, că, în situaţii excepţionale precum cea prezentă, „beneficiază de unele dintre cele mai mari drepturi pe care le au pasagerii din întreaga lume". Astfel, ei pot solicita să li se ramburseze preţul biletelor sau să fie redirecţionaţi pe alte rute.

Totodată, ei pot fi despăgubiţi pentru banii cheltuiţi pe cazare şi mâncare în perioada în care nu s-au putut deplasa către destinaţiile dorite. Numai că vicepreşedintele Siim Kallas a precizat că despăgubirile trebuie acordate de către companiile aeriene. Iar autorităţile naţionale sunt responsabile pentru respectarea drepturilor pasagerilor, actuala situaţie neputând fi gestionată la nivel european.

De partea cealaltă, companiile aeriene nu se arată prea dornice să ofere compensaţii, în condiţiile în care norul de cenuşă le-a provocat pagube importante. Astfel, irlandezii de la Ryanair au anunţat că vor limita rambursările la preţul plătit pentru bilet, relatează Reuters.

Potrivit legislaţiei europene, un pasager poate primi compensaţii între 215 euro şi 695 de euro.

Fără compensaţii financiare în România

Situaţia de faţă majoră creată de propagarea norului de cenuşă nu anulează drepturile pasagerilor, reaminteşte Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC).

Companiile aeriene trebuie să pună la dispoziţia pasagerilor care au rămas neîmbarcaţi pe aeroporturi un alt zbor în contul celui pe care l-au pierdut. Conform ANPC, în acest caz de forţă majoră însă, consumatorii nu sunt îndreptăţiţi să ceară compensaţii financiare pentru prejudiciile care le-au fost aduse.

În România au fost 1.100 de curse anulate şi circa 45.000 de pasageri interni şi internaţionali neîmbarcaţi. Numărul pasagerilor internaţionali cu destinaţia zborului România, care au rămas neîmbarcaţi pe aeroporturile din străinătate, a ajuns la 39.000.

Asigurare pentru îmbolnăvirea produsă de cenuşă

Omniasig a lansat o poliţă ce acoperă riscul de îmbolnăvire produsă de cenuşa vulcanică, ca urmare a fenomenului atmosferic după erupţia vulcanului Eyjafjallajokull în Islanda. Prin intermediul poliţei sunt acoperite afecţiunile medicale produse de cenuşa vulcanică, respectiv afecţiuni pulmonare, dermatologice şi/sau oftalmologice. Preţul asigurării este de 15 lei. Adina Vlad

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite