Moldova: Alegerea lui Mihai Ghimpu în fruntea Parlamentului este legală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Constituţională din Republica Moldova a declarat, marţi, legală alegerea liberalului Mihai Ghimpu în funcţia de preşedinte al Parlamentului, în urma unei contestaţii a Partidului Comuniştilor privind constituţionalitatea acestei decizii, relatează site-ul Unimedia.md.

"Constat că azi Curtea Constituţională a adoptat o decizie legală. Este un precedent important, deoarece astfel de situaţii se mai pot repeta. Noi reiterăm invitaţia noastră la dialog către Partidul Comuniştilor,", a declarat Alexandru Tănase, prim-vicepreşedinte al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM).

"Suntem obligaţi să ne conformăm hotărârii Curţii Constituţionale. Vom reveni în sala de şedinţe a Parlamentului", a afirmat, la rândul său, deputatul comunist Vladimir Ţurcan.

Deputatul comunist prezentase anterior, în faţa judecătorilor, motivele pentru care PCRM a decis contestarea deciziilor luate de Parlament la şedinţa de constituire din 28 august. El a susţinut că prin aceste decizii, inclusiv alegerea preşedintelui Legislativului, s-a urmărit uzurparea puterii în stat, prin încălcarea articolelor 2 şi 7 ale regulamentului Parlamentului, conform cărora şedinţa de constituire include câteva etapte: audierea raportulului CC, formarea grupurilor parlamentare, alegerea preşedintelui, vicepreşedinţilor şi a Biroului Permanent.

De asemenea, potrivit acestuia, au fost încălcate prevederile art. 4, conform cărora grupurile parlamentare se constituie în termen de zece zile, astfel că dreptul deputaţilor comunişti de a-şi alcătui grupul a fost încălcat. "Şedinţa din 28 august a fost continuată ilegal, acesta fiind condusă de o persoană care nu a fost împuternicită în acest sens", a mai spus Ţurcan.

Dezbaterile s-au desfăşurat pe parcursul a aproximativ trei ore. În cadrul audierilor, reprezentantul Partidului Liberal Alexandru Arsenie a susţinut că sesizarea Partidului Comuniştilor din Republica Moldova este nefondată, invocând în sprijinul afirmaţiei sale norme legale care demonstrează legalitatea deciziilor adoptate de Legislativ la 28 august.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite