Părinţii vinovaţi de abuz: „Ne vrem copiii înapoi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Părinţii vinovaţi de abuz: „Ne vrem copiii înapoi“
Părinţii vinovaţi de abuz: „Ne vrem copiii înapoi“

Ioan (45 de ani) şi Mariana (35 de ani) Vasilca, din Cut, condamnaţi la trei ani de închisoare pentru că şi-au ţinut una dintre fiice legată cu un lanţ, spun că sunt nevinovaţi. Ei se află acum la Penitenciarul Aiud şi susţin că nenorocirea care s-a abătut asupra familiei lor vine din invidia vecinilor şi a prietenilor.

Cei doi au spus ieri că nu au maltratat-o pe Ana Maria (14 ani). Fata a căzut de la etajul patru dintr-un bloc din Sebeş, unde a locuit familia în perioada 1995 – 1998. În urma căzăturii s-a ales cu un handicap fizic şi mental.

„Ana Maria a stat o perioadă la casa de copii din Sâncrai. Când am adus-o acasă şi am văzut că se înţelege bine cu ceilalţi copiii, am hotărât să nu o mai lăsam să plece. Poate că într-un fel am neglijat-o, fiind ocupaţi cu lucrul. Am lăsat-o cu ceilalţi copii şi, cum mergea greu, cădea de foarte multe ori. De aici rănile de pe corpul ei”, a spus ieri Ioan Vasilca.

„Ne iubim copiii din suflet. Nu puteam să lovim un copil cu handicap, bolnav. Din tot sufletul şi cu orice preţ îmi vreau copiii înapoi”, a declarat Mariana Vasilca. Curtea de Apel Alba Iulia i-a condamnat pe cei doi la trei ani de închisoare, din care mai au de ispăşit doi ani şi trei luni. Ana Maria, ca şi ceilalţi cinci fraţi ai săi, se află într-un centru de plasament. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite