S-a sfinţit Biserica Sfântul Pantelimon

0
Publicat:
Ultima actualizare:
S-a sfinţit Biserica Sfântul Pantelimon
S-a sfinţit Biserica Sfântul Pantelimon

La slujba oficiată de Preasfinţitul Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, au participat sute de credincioşi

Strada Drăgăneşti, din Slatina s-a transformat în această dimineaţă într-o mare de oameni. Credincioşii s-au adunat cu sutele la ceremonia de sfinţire a bisericii „Sfântul Pantelimon“. Slujba a fost oficiată de Preasfinţitul Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor şi a început la ora 8.30.
Enoriaşii au sosit dis de dimineaţă şi au adus cu ei flori şi lumânări. Femeile şi-au acoperit capul cu batice albe şi au aşteptat ore în şir să ajungă la altar. „Am venit pentru că Preasfinţitul Sebastian ţine o slujbă foarte frumoasă şi o ascult cu drag. Am sosit pe la 8 şi o să stau până după prânz, ca să trec prin altar. Femeile au voi să intre în Sfântul Altar numai atunci când se sfinţeşte o biserică“, a spus Teodora Andrei, de 46 de ani, din Slatina.

Singurul lăcaş de cult din cartierul Steaua

Biserica Sfântul Pantelimon este singura din cartierul Steaua. Oamenii care locuiesc în zonă au primit cu bucurie vestea că vor ptea să vină la slujbe, să facă nunţi şi botezuri în noul lăcaş de cult. „Mă bucur nespus că avem o biserică la noi în cartier. Voi încerca să ajuns în fiecare duminică şi la toate sărbătorile la slujbă. Chiar dacă este mică, biserica este foarte frumoasă, iar despre părintele care va sluji aici am auzit numai lucuri bune“, a spus Daniela Mierlea, de 58 de ani.
„O să stau sub umbrelă şi-o să ascult slujba“
Ca să evite aglomeraţia, organizatorii au decis ca pe parcursul slujbei de sfinţire oamenii să rămână afară. Un preot s-a îngrijit ca lumânările şi florile credincioşilor să ajungă în biserică, iar oamenii au înţeles că este mai bine să asculte rugăciunile de afară. Nici vremea capricioasă nu i-a alungat. „Am venit din partea de jos a oraşului, pentru că este bine să treci prin altar, la sfinţirea bisericii. O să stau sub umbrelă şi o să ascult slujba. Am luat-o şi pe fata mea cu mine pentru că şi ei îi place foarte mult cum slujeşte Preasfinţitul“, a spus, bucuroasă, Marinela Zamfir, participantă la ceremonia religioasă.

Ocazie unică
Se spune că femeile pot intra în altar numai la sfinţirea unei biserici şi este bine să treacă prin altar, la un astfel de eveniment, de cel puţin trei ori şi cel mult şapte ori în viaţă. Slujba de sfinţire a unei biserici este cea mai importantă şi cea mai fastuoasă dintre toate slujbele bisericeşti, fiind, în acelaşi timp şi cea mai complicată, pentru că se face de către un episcop, împreună cu un întreg sobor de preoţi.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite