Panică pe pieţele financiare din lume!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Temerile legate de recesi­unea mondială au produs pierderi-record pe pieţele de capital. Pieţele financiare au suferit săptămâna aceasta pierderi uriaşe, iar ieri acţiunile mai multor burse europene au fost suspendate de la tranzacţionare.

Indicele bursier global MSCI, folosit de investitori ca un reper pentru a-şi judeca performanţele, a scăzut deja cu 10% de la închiderea şedinţelor de vineri.

Astfel că aceasta pare a fi cea mai neagră săptămână din ultimii 20 de ani pentru MSCI. Temerile investitorilor legate de instabilitatea pieţelor financiare şi recesiunea mondială au produs încă o dată pierderi-record la bursele din întreaga lume.

După ce indicele MICEX a scăzut cu peste 14%, oficialii ruşi au decis să suspende tranzacţionarea la bursa de la Moscova pentru două zile.

La Paris, panica investitorilor care au vândut masiv acţiuni a cauzat prăbuşirea indicelui CAC 40 cu aproape 8,2%, iar tranzacţionarea a fost suspendată pentru o scurtă perioadă de timp.

Pe pieţele asiatice, investitorii au reacţionat similar şi au produs pierderi-record principalilor indici bursieri.  Nikkei a pierdut 9,4%, cea mai mare cădere din ultimii 21 de ani, iar indicele Hang Seng a scăzut cu 8,2%.

Băncile centrale, în alertă

Pentru a calma situaţia, băncile centrale din întreaga lume au reacţionat prin reducerea dobânzilor de referinţă. Rezervele Federale ale SUA au micşorat dobânda de politică monetară cu 0,50%, până la 1,5%, Banca Centrală Europeană a redus dobânda de referinţă până la 4,5% de la nivelul de 5%.

Şi băncile centrale din Elveţia, Canada, Suedia şi China s-au alăturat în acţiunea comună. Decizia băncilor centrale de a micşora dobânzile de referinţă a redus pierderile suferite de cotaţiile acţiunilor în primele ore ale dimineţii, însă temerile au continuat să persiste, activitatea bursieră rămânând pe minus pe principalele pieţe ale lumii.

Bursa de Valori Bucureşti, la pământ

Panica ce a cuprins ieri pieţele financiare internaţionale a pus la pământ bursa de la Bucureşti. Mişcările abrupte ale investitorilor au prăbuşit cu peste 10% indicii BVB în prima oră de tranzacţionare, iar acţiunile societăţilor de investiţii financiare (SIF) s-au depreciat cu peste 14%.

Acest fapt a determinat o decizie inedită din partea oficialilor BVB: suspendarea tranzacţiilor cu acţiuni şi cu instrumente derivate. Nici la Bursa Monetar-Financiară şi de Mărfuri din Sibiu (BMFMS) nu au mai putut fi încheiate ieri contracte pe acţiuni. În schimb, piaţa la termen de la Sibiu a păstrat în ring derivatele pe cursurile valutare şi pe aur (SIBGOLD). Practic, ieri, la ora 11.08, nu mai exista niciun ordin de cumpărare în ringul bursier.

“Măsura este fundamentată pe semne ale unei pieţe ce nu se mai putea desfăşura ordonat”, a precizat Stere Farmache, CEO BVB. Reprezentanţii pieţei de capital consideră că suspendarea tranzacţiilor care vor fi reluate astăzi reprezintă un bun prilej pentru investitori ca să-şi reevalueze poziţiile în piaţă, dar şi pentru a percepe realităţile economice de pe piaţa românească şi de pe bursele străine.

“Investitorii trebuie să manifeste prudenţă, dar nu mai mult decât cea necesară, ţinând cont că datele fundamentale trebuie să stea la baza deciziilor investiţionale”, consideră Farmache. Deciziile băncilor centrale de reducere a dobânzilor vor duce astăzi la reveniri ale pieţelor externe, sunt de părere brokerii.

Leul continuă să recupereze teren

Leul a cotinuat şi ieri să recupereze timid din pierderile însemnate înregistrate în raport cu euro la sfârşitul săptămânii trecute, dar şi luni. Astfel, cursul de referinţă anunţat pentru astăzi de BNR este de 3,9233 lei/euro, mai mic cu 0,44 bani faţă de cel din ziua precedentă. Marţi, leul mai recuperase 1,33 bani în raport cu moneda europeană. Având în vedere aprecierea leului din ultimele două zile, contrar valutelor din regiune, dealerii suspectează intervenţia BNR în piaţa valutară.

Cum se face despăgubirea deponenţilor?

Reprezentanţii băncii centrale asigură populaţia că depunerile în sistemul bancar românesc sunt în siguranţă. Pentru ca instituţiile de credit să nu se confrunte cu retrageri masive, miniştrii de finanţe din Uniunea Europeană au căzut de acord să majoreze la 50.000 de euro plafonul minim de garantare a depozitelor populaţiei. Dacă măsra va fi validată, cei care au depozite la băncile din România vor fi despăgubiţi, în caz de faliment, de către Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar (FGDSB). De regulă, despăgubirea se face în termen de trei luni de la faliment.

Fondul poate plăti compensaţii şi după acest termen, dar nu mai târziu de trei ani de la data începerii efectuării plăţilor. Ulterior, se vând toate activele băncii, inclusiv creditele, iar pentru a mai recupera din pierderi, clienţii trebuie să intre în masa credală, unde se împart sumele din vânzări.

 În ceea ce priveşte creditele luate de clienţi de la banca falimentară, acestea vor continua să fie returnate în noi conturi, acolo unde acestea au fost vândute. „Vă asigur cu toată responsabilitatea că nicio bancă, dar absolut niciuna, nu prezintă probleme de lichiditate”, a spus Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei de Supraveghere din BNR, potrivit Mediafax.

În plus, Cinteză a arătat că din cauza zvonurilor apărute în ultima perioadă s-a observat o tendinţă de accelerare a retragerilor.

Garantarea la 50.000 de euro mai aşteaptă

Decizia miniştrilor de finanţe din statele UE mai are nevoie de ceva timp pentru a căpăta putere de lege. Comisia Europeană va trebui să elaboreze un proiect de act normativ. Ulterior, acesta trebuie să parcurgă procedura comunitară – decizie a Consiliului împreună cu Parlamentului European.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite