Palatul de Justiţie din Bucureşti va putea fi vizitat mâine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Palatul de Justiţie- Curtea de Apel Bucureşti
Palatul de Justiţie- Curtea de Apel Bucureşti

Curtea de Apel Bucureşti îşi deschide porţile, marţi, cu ocazia "Zilei Europene a Justiţiei Civile", eveniment cu ocazia căruia toţi cei interesaţi sunt invitaţi la Palatul de Justiţie, sediul în care instanţa îşi desfăşoară activitatea.

Biroul de Informare şi Relaţii Publice al Curţii de Apel Bucureşti  va pune la dispoziţia vizitatorilor, un set de informaţii cu privire la importanţa Zilei Europene a Justiţiei Civile, un scurt istoric al Palatului de Justiţie Bucureşti, un adevărat simbol al justiţiei române, o prezentare succintă a autorităţii judecătoreşti din România, precum şi un set de materiale în prezentarea elementelor de noutate aduse de noul Cod civil, intrat în vigoare la 1 octombrie 2011.


Justiţia pe înţelesul tuturor


Grupurile de lucru, constituite cu ocazia acestui eveniment, vor asigura vizitatorilor, accesul în încăperile care prezintă importanţă pentru activitatea judiciară.
Invitaţia se adresează tuturor celor interesaţi şi în special elevilor şi studenţilor dornici să afle aspecte practice ale înfăptuirii justiţiei.
Persoanele interesate de vizitarea Palatului de Justiţie Bucureşti se vor adresa personalului care asigură paza la intrarea principală în Curtea de Apel Bucureşti (Splaiul Independenţei 5), între orele 10.00 - 13.00.

Palatul a fost construit în cinci ani


Palatul de Justiţie, de pe cheiul Dîmboviţei, a fost ridicat, între 1890 şi 1895, de arhitectul francez D. Ballu, munca acestuia fiind continuată de românul Ion Mincu, care a menţinut stilul Renaşterii franceze.
Palatul din Bucureştui, proiectat de acelaşi arhitect care a conceput Tribunalul din Paris şi Palatul de Justiţie din Bruxelles, este una dintre cele mai frumoase clădiri de acest gen din Europa.


Inaugurat de Regele Carol I


Declarat monument istoric, Palatul Justiţiei din Capitală a fost inaugurat în 1895, în prezenţa regelui Carol I.
În iulie 2003, în perioada Guvernului Adrian Năstase au început lucrările de restaurare şi consolidare ale Palatului de Justiţiei, care au durat trei ani şi au fost realizate de arhitecţi români şi francezi.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite