Pagube de patru milioane de lei în urma aprinderii de metan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aprinderea de metan care s-a produs vineri, în jurul orei 15.10, într-un abataj de la Exploatarea Minieră Lupeni, a provocat o pagubă de aproximativ 4 milioane de lei, au estimat reprezentanţii Companiei Naţionale a Huilei (CNH).

Echipele de salvatori minieri din cadrul Companiei Naţionale a Huilei Petroşani lucrează de vineri noapte la închiderea perimetrului din subteranul minei Lupeni, unde a avut loc o aprindere de metan.

Salvatorii au reuşit sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 1.00, să finalizeze închiderea zonei afectate. Astăzi, echipe de specialişti vor verifica izolările făcute şi se va măsura concentraţia de gaze din zona închisă. Apoi se va decide dacă se reia lucrul.

„Este un abataj unde se extrăgeau 1.200 de tone de hui­lă zilnic. În zece zile sperăm să deschidem locul de muncă respectiv. Monitorizăm zona permanent prin trei capete de detecţie şi nu se observă nicio creştere a concentraţiei de gaze”, a declarat directorul general al CNH, Nicolae Drăgoi.

În abatajul unde s-a produs aprinderea munceau 13 mineri care au fost evacuaţi de urgenţă şi niciunul dintre ei nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite