Pachetele turistice pentru Revelion au scăzut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) a anunţat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că pachetele turistice pentru perioada de iarnă, înclusiv pentru Revelion, au scăzut, comparativ cu anul trecut, cu 15% pentru destinaţiile din România şi cu 20-25% pentru cele din străinătate.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al ANAT, Traian Bădulescu, a declarat joi că în perioada sărbătorilor de iarnă se estimează o scădere de cel mult 10% faţă de anul trecut a circulaţiei turiştilor. "Este posibil ca această scădere să fie mai mică, ţinând cont că într-un an de criză rezervările se vor face în ultimul moment. Este însă pentru prima oară de când a izbucnit criza când se înregistrează o scădere mai mică, ceea ce constituie o sursă de optimism pentru anul viitor", a spus Bădulescu.

Printre cele mai căutate destinaţii externe ale românilor pentru petrecerea vacanţei de iarnă se numără staţiunile montane din Austria şi Bulgaria, iar în ţară, pe primele locuri, se situează Poiana Braşov, Predeal, Borşa şi Vatra Dornei. "Ca destinaţii mai noi căutate de români pentru sezonul de iarnă din acest an se numără Slovenia şi Slovacia", a precizat preşedintele ANAT, Corina Martin.

În Poiana Braşov şi în Predeal, un pachet turistic pentru Crăciun, care include 3-4 nopţi, la unităţi de 3-4 stele, având toate mesele incluse, are un preţ cuprins între 550 şi 900 de lei. Un pachet similar pentru Revelion costă 1.000 şi 2.500 de lei.

În staţiuni precum Arieşeni, Vatra Dornei şi Borşa, pentru un pachet de 3-4 nopţi de Crăciun se plăteşte 400 - 600 lei, la 3-4 stele, toate mesele fiind incluse. Un pachet similar, care include Revelionul, costă 800 - 1.600 lei.

Cei care doresc să-şi petreacă Crăciunul sau Revelionul pe litoral vor plăti în medie 150 de euro.

Reprezentanţii ANAT au declarat că, până în prezent, în topul vânzărilor s-au situat destinaţiile exotice şi pachetele turistice cu preţuri mici şi medii la pensiuni şi hoteluri montane din România, Austria şi Bulgaria.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite