Escrocherie în pieţe: "Pepenii de Dăbuleni", aduşi din Grecia sau Turcia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românii cumpără de câteva săptămâni pepeni vânduţi sub celebrul brand oltenesc, fără să ştie că o mare parte din marfă este adusă cu vaporul din Grecia sau Turcia. „Adevărul“ vă introduce în culisele marketingului de tarabă şi vă învaţă cum să deosebiţi un pepene românesc de unul străin după mărime, culoare şi coajă.

Comercianţii din Bucureşti vând pepeni turceşti şi greceşti sub numele de „Dăbuleni" sau de „Ialomiţa", de când au simţit tendinţa pieţei către produsele româneşti. Pepenii verzi de Dăbuleni sunt primii care s-au copt anul acesta şi au ajuns pe tarabe, însă de acest lucru profită şi bişniţarii care cumpără produse de import de la angros şi le vând sub aceeaşi etichetă.

Mai citiţi şi:

Pepeni de Dăbuleni din seminţe olandeze şi turceşti în pieţele ploieştene

„Bătaie“ pentru un loc de pepenar la Cluj

Acum, consumatorii din pieţe nu mai ştiu care e pepenele original, cel mai mic, bombat şi cu dungile mai închise la culoare, cel mijlociu şi de un verde mai deschis pe care scrie „pepene fff bun" sau uriaşii de un verde perfect pe care scrie tot „pepene de Dăbuleni fff dulce".

În Piaţa Sudului din Capitală, de exemplu, acolo unde, duminica trecută, preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a împărţit etichete celor din Dăbuleni pentru a-şi promova marfa autentică, identificarea pepenilor autohtoni e o adevărată aventură.

O vânzătoare tânără îmbrăcată într-un trening roşu, cu cercei imenşi din aur, vinde „pepeni de Ialomiţa", deşi ea însăşi recunoaşte că i-a luat din angros, fiind aduşi din Grecia. „Ca să-i vinzi trebuie să ştii ce să scrii pe ei. Iar noi suntem bişniţari, nu ţărani care fac pepeni", spune Alina Neagu. Ceea ce nu ştiu însă „bişniţarii" este că pepenii de Ialomiţa încă nu s-au copt la ora asta. Doar puţini, în comuna Gheorghe Lazăr, după cum susţin producătorii. Cei verzi din Amara şi Gheorghe Doja, încă nu.

Etichetele lui Geoană, date cu împrumut

Vizavi de fata în roşu e Nela Păun, care vinde acelaşi tip de pepeni perfect de verzi, foarte mari, de formă ovală, dar care au lipite pe ei etichete de Dăbuleni. Ca să ne bage de tot în ceaţă, zice că sunt aduşi din Ialomiţa. „A venit domnul Geoană şi a împărţit etichete de Dăbuleni prin piaţă, iar vecina ne-a dat şi nouă", explică Nela Păun. Femeia spune că ea e doar intermediar, că are certificat de producător, pe care însă refuză să ni-l arate.

Aflăm şi misterul etichetelor: cei din Dăbuleni au avut surplus de abţibilduri cu „Dăbuleni, Casa pepenilor" şi le-au lipit pe marginea cortului care acoperă marfa, iar „bişniţarii" le-au dezlipit şi le-au ataşat de produsele lor. Tot ei, vânzătorii de turcisme, ştiu să-ţi aleagă cele mai bune poziţii şi-şi vând marfa la marginea pieţei, acolo unde se opresc cumpărătorii grăbiţi.

„Mă uit la om când cumpăr"

Alţi vânzători păcălesc cumpărătorii spunând că vând pepeni verzi de Amara, deşi acolo lubeniţele vor fi numai bune de cules abia peste două săptămâni. Un producător din Amara, care vinde numai pepeni galbeni, căci numai aceştia s-au copt deocamdată, spune că cei verzi se coc mai greu decât cei de la Dăbuleni din cauza solului. La Dăbuleni, aceştia cresc pe nisip, la Amara, pe pământ negru. „Dungaţii" de Amara sunt mai mari decât cei de Dăbuleni şi sunt şi mai ­dulci. „Zici că sunt din zahăr", spune producătorul.

Nu toţi cumpărătorii ştiu să identifice marfa după caracteristici, iar când vine vorba să aleagă, nu se uită la pepeni:„Mă mai uit şi la om. Nu cumpăr de la orişicine. Eu sunt de la ţară şi ştiu care-i omul muncitor şi care nu", mărturiseşte Elena Cremenaru. „Mă uit şi la cine îi vinde, dar îi cunosc şi după cozi pe cei româneşti. Se vede că sunt proaspeţi, abia culeşi. Cei aduşi de pe afară au cozile vai mama lor", spune Miluţă Popa.

Multă muncă şi bani puţini

„Adevăraţii pepeni de Dăbuleni sunt fie verde-închis, fie dungaţi, nu sunt foarte mari, aşa cum sunt cei importaţi, au seminţele mici şi negre, iar coada este subţire", precizează Camelia Mărunţelu, localnică din Dăbuleni care tocmai îşi descarcă pepenii din camionetă. „Noi ne ocupăm de această afacere din moşi-strămoşi", mai spune femeia. Ştie foarte bine care sunt pepenii aduşi de afară.

„Cei din Grecia sau Turcia sunt lubeniţe foarte, foarte mari, au toţi forma aproape la fel, coaja este mai deschisă la culoare şi foarte groasă, iar seminţele sunt maronii, nu negre. Asta pentru că sunt copţi forţat", mai explică localnica din Dăbuleni. Despre pepenii galbeni româneşti, ea spune că sunt mici şi cu formă neregulată, iar despre cei din import spune că sunt „prea frumoşi ca să fie adevăraţi".

Mariana Badi, un alt producător din Dăbuleni care produce lubeniţe de foarte multă vreme, explică şi cu câtă muncă se fac pepenii şi cu cât de puţini bani se alege de pe urma afacerii ei. „Vând kilogramul cu 1,5 lei, dar munceşti foarte mult până îi vezi mari. Punem sămânţa în ghiveci, facem răsaduri, pe care le încălzim cu radiatorul în solar, scoatem apoi răsadul în câmp şi-l acoperim cu folie ca să se încingă. Nu-i aşa uşor", spune Mariana Badi. „Bişniţarii" îşi vând marfa cu aproximativ acelaşi preţ, de 1,5 lei, dar spun că îi cumpără de la producători cu 0,8 lei.

Cum arată pepenii de Dăbuleni

- Au forma bombată şi sunt mai mici.
- Sunt de culoare verde închis uniform iar dacă au dungi, acestea sunt mai închise la culoare, astfel că diferenţa dintre ele şi restul pepenelui este mai mică.
- Coada este mai subţire şi verde.
- Pata unde au stat pe pământ e albă sau verde crud.
- Au seminţele mici şi negre.

Cum arată pepenii de import

- Pot fi aduşi din Grecia, Turcia sau Israel.
- Sunt cei mai mari şi au formă alungită.
- Îi recunoaşteţi după faptul că toţi din aceeaşi grămadă par să aibă aceeaşi mărime şi formă.
- Sunt mai deschişi la culoare decât restul, iar diferenţa de nuanţe dintre dungi şi fond e mai pregnantă.
- Dungile sunt mai rare şi mai late.
- Au codiţa uscată.

Pepenii galbeni româneşti

- Cei mai alungiţi, care par gata feliaţi sunt sigur autohtoni, pentru că se produc doar la noi.
- Ceilalţi rotunzi, cu coaja rugoasă, trebuie să fie cât mai aspri la pipăit şi de un galben pal.
- Sunt inegali ca formă, uneori cu pete, alteori crăpaţi.
- Cei de la Amara sunt deseori murdari de pământ, pentru că este mediul lor de cultură.
- În interior sunt făinoşi.

Pepenii galbeni străini

- Sunt rotunzi, cu coaja striată, dar mai fină decât a celor româneşti.
- Culoarea este un galben viu, aproape ireal.
- În aceeaşi grămadă sunt apropiaţi ca formă, nu au pete, nu sunt crăpaţi.
- Sunt curaţi.
- Miezul este galben.
- Nu au gust pregnant şi nu sunt foarte dulci.
- Rezistă mai mult pe raft şi se zaharisesc mai repede decât cei româneşti.

„Au dat buzna turcii, că aduc lubeniţe cu vaporul"

Oltenii din raiul lubeniţelor din România nu mai ştiu de supărare pentru că vânzătorii de profesie le iau faţa clienţilor cu marfă adusă din străinătate, pe care o dau drept românească. Ştefana Răţoi, 71 de ani, din Dăbuleni, povesteşte cum se zbate să strângă câteva grămezi de lubeniţă, după un an de muncă, şi cum i se usucă pe tarabe. „De zece ani au dat buzna turcii, că aduc lubeniţe cu vaporul şi strigă tare că lubeniţa e de la Dăbuleni. E făcătură. Cine cunoaşte agricultura nu se înşală. Cine e de la oraş poate fi prostit", susţine bătrâna, pe care o găsim în faţa casei din Dăbuleni cu două lubeniţe în mână.

Tanti Ştefana explică diferenţa dintre cele două soiuri. „Omul se poate înşela uşor, pentru că şi asta din Dăbuleni e de două feluri. Una dungată şi alta de culoare verde închis. Cea din urmă e rotundă, are miezul roşu aprins, sâmburii mici şi negri şi coaja subţire. Dar e mai greu cu alea vărgate, că parcă e soră cu aia adusă de la turci", mai spune tanti Ştefana.

„Străinii au băgat chimicale"

Ea precizează că primul element de care clientul trebuie să ţină cont este lăţimea dungilor. „Cea turcească are vergile rare şi late, cotorul mare, miezul rozaliu, nu e aşa dulce, seminţele mărunte şi coada groasă", detaliază bătrâna. „Nici nu e sănătoasă, că e stropită cu toate chimicalele, de te iau toate bolile. Eu n-am avut curaj să mănânc decât o dată, de curiozitate. N-avea niciun gust. Cine ştie ce-or fi băgat în ele ca să ţină la zăpuşeala asta, să nu se veştejească. Ale noastre sunt proaspete, rupte din grădină. O felie de lubeniţă îţi curăţă tot stomacul", adaugă pensionara.

Dumitru Florea Ion, preşedintele „Casei Pepenilor Verzi", spune că a înfiinţat asociaţia în urmă cu trei ani şi deja a strâns 180 de membri. „Am avut această iniţiativă tocmai pentru că am observat că piaţa este invadată de produse coapte artificial. Nu putem să stăm cu mâinile-n sân să vedem cum unii comercianţi spun că au lubeniţă de Dăbuleni, pe când ea este de pe alte meleaguri", spune preşedintele asociaţiei.

La Amara nu s-au copt

Localnicii din Amara au fost surprinşi să afle că în Capitală se vând pepeni din localitatea ialomiţeană atâta vreme cât aceştia încă nu ­s-au copt. Oamenii vor scoate la vânzare abia peste două săptămâni primii pepeni din producţia de anul acesta. „Cum să se vândă pepeni din Amara dacă ai noştri nici nu s-au copt încă?", se întreabă Constantin Milea, 72 de ani, producător din Amara.
El este convins că pepenii expuşi pe tarabele din pieţele Bucureştiului nu sunt aduşi din România, ci importaţi. „Sunt puşi acolo doar ca să fure ochii lumii şi să creadă clienţii că sunt româneşti, dar ei nu sunt", adaugă bătrânul.

Şi Georgeta Ţapu, 58 de ani, din Amara, munceşte de dimineaţa până seara pe cele două hectare pe care, în luna aprilie, le-a cultivat cu pepeni. „Acum dau cu sapa printre ei. Mai este până când se vor coace. Abia la sfârşitul lunii voi scoate la vânzare pepenii de anul acesta", spune bătrâna. Ca să poată avea mai bine grijă de cultură, ea şi-a construit în bostănărie o colibă din stuf, unde va sta până la toamnă. (Gabriela Popescu, Mădălin Sofronie)

Minciuni

Localnicii din Amara au fost surprinşi să afle că în Capitală se vând pepeni din localitatea ialomiţeană, deşi aceştia nu s-au copt încă. Pepenii vor putea fi scoşi pe piaţă abia peste două săptămâni.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite