PSD pierde primari pe capete în judeţul Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ce nu a reuşit să obţină, la alegerile din 2004, Alianţa PNL - PD obţine în prezent, trecând peste votul de acum doi ani al cetăţenilor. 25 de primari din judeţul Iaşi au dezertat din

Ce nu a reuşit să obţină, la alegerile din 2004, Alianţa PNL - PD obţine în prezent, trecând peste votul de acum doi ani al cetăţenilor. 25 de primari din judeţul Iaşi au dezertat din rândurile PSD şi au trecut în PNL sau în PD. Practic, din albastru, judeţul s-a transformat în portocaliu.
În iunie 2004, PSD controla două treimi din primăriile din judeţ, iar acum situaţia aproape că s-a inversat.
PSD a pierdut o treime din primarii aleşi, toţi care au dezertat descoperind dintr-o dată că sunt mai apropiaţi de doctrina liberală sau cea democrată. La alegeri, PSD îşi adjudecase 66 de primării din judeţ. PNL câştigase doar 17 primării, iar PD numai 9. PNţCD, PNG şi PUR îşi trecuseră în portofoliu numai 6.
În prezent, Alianţa D.A. deţine peste jumătate din primăriile judeţului. "Primarii care pleacă sunt tentaţi cu bani sau se fac presiuni cu dosare asupra lor. Îmi pare rău să văd că, în guvernarea precedentă, PSD era criticat de presă atunci când îşi deschidea porţile pentru primarii altor partide, iar acum presa nu mai spune nimic", a subliniat Gheorghe Nichita, primarul Iaşiului.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite